Învinsă cu 1-0 în meciul tur, jucat în deplasare, Rapid Bucureşti s-a revanşat joi seară şi a obţinut calificarea pentru turul întîi al Cupei UEFA, după 2-0 în Giuleşti cu bosniecii de la FK Sarajevo. Mugurel Buga a deschis scorul în min.39, iar Viorel Moldovan a evitat prelungirile cu golul reuşit în min.90. Fotbalul românesc rămîne cu toate echipele în Cupele Europene pentru că Dinamo nu putea rata calificarea în meciul jucat la Sofia împotriva lui Beitar Ierusalim, mai ales că în tur cîştigase cu 1-0. Beitar a marcat repede, în min.4, prin Itzhaki, iar golul calificării bucureştenilor a fost reuşit în min.42, datorită unui autogol al lui Gershon. Fotbalistul israelian şi-a trimis mingea în propria poartă după un corner executat de Claudiu Niculescu: 1-1 scor final. Partida s-a jucat la Sofia ca urmare a deciziei UEFA, care a hotărît că echipele israeliene trebuie să evolueze pe terenuri neutre, din cauza situaţiei tensionate din Israel. Tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal al Cupei UEFA a avut loc ieri după-amiază, la Monte Carlo. În turul întîi, Rapid va întîlni formaţia portugheză Nacional Madeira, iar Dinamo pe Skoda Xanthi din Grecia, pe 14 şi 28 septembrie. Giuleştenii vor disputa primul meci la Bucureşti, în timp ce dinamoviştii în deplasare.