Românii care urmează cursuri de calificare în România, dar nu numai, se vor putea angaja mult mai repede pe postul dorit. Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie nelegislativă privind simplificarea şi accelerarea procedurilor de recunoaştere a calificărilor profesionale pe teritoriul UE, iar propunerea va fi prezentată Comisiei Europene (CE) în decembrie. În prezent, procedurile de recunoaştere a calificărilor profesionale în altă ţară sunt dificile şi durează foarte mult. Accelerarea recunoaşterii calificărilor profesionale şi simplificarea procedurilor îi vor ajuta pe cei peste 50% dintre tinerii europeni care doresc să muncească în străinătate. Măsura va consolida, totodată, creşterea economică şi va spori flexibilitatea pieţei muncii, se arată într-un comunicat al PE. Pentru simplificarea şi accelerarea procedurilor, eurodeputaţii pledează pentru introducerea unui card profesional facultativ, care să ateste experienţa academică şi profesională şi care să fie conectat la Sistemul de informare al pieţei interne pentru a facilita schimbul de informaţii între autorităţile competente. Ameliorarea mobilităţii pe piaţa muncii este una dintre cele 12 priorităţi ale Actului privind piaţa unică, planul de acţiune al CE pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice. Actuala directivă reglementează recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale în statele membre pentru 800 de categorii de profesiuni reglementate şi recunoaşterea automată pentru şapte profesii: arhitect, stomatolog, doctor, moaşă, infirmieră, farmacist şi chirurg veterinar.