California, sub teroarea flăcărilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

California, sub teroarea flăcărilor

Externe 02 August 2016 / 14:05 474 accesări

Incendii uriașe au continuat să facă ravagii în vestul SUA, cuprinzând sute de kilometri pătrați și forțând zeci de mii de persoane să-și părăsească locuințele, existând cel puțin o victimă, potrivit autorităților locale citate de agenția France Presse.

Pe teritoriul statului California, care se confruntă cu o secetă-record ce ține de cinci ani, există circa 66 de milioane de copaci uscați foarte inflamabili, zona fiind deosebit de vulnerabilă la incendii. La nord de acest stat din componența SUA, cel mai populat din țară, incendiul care arde în Garrapata State Park din comitatul Monterey de peste o săptămână a carbonizat deja 164 de kilometri pătrați în regiunea Big Sur, una dintre cele mai atractive zone turistice, cu stânci falnice pe coasta Pacificului. Mai mult de 5.000 de pompieri au fost mobilizați, dar incendiul este sub control numai în proporție de 18 la sută, potrivit unei declarații emise luni de Calfire, agenția californiană de informații cu privire la incendii. Acest incendiu a distrus deja 57 de case și amenință alte 2.000 de clădiri, forțând mii de locuitori să părăsească zona. Conducătorul auto al unui excavator a murit săptămâna trecută din cauza rănilor suferite în operațiunile de stingere a incendiului din această zonă.

Centrul statului se confruntă, de asemenea, de sâmbătă cu un incendiu care a pârjolit deja șapte kilometri pătrați și este sub control numai în procent de 5 la sută. Cei 1.328 de pompieri mobilizați pentru stingerea focului se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate. Incendiul din orașul Sand a forțat evacuarea a 20.000 de persoane și a devastat 167 de kilometri pătrați din jurul orașului Santa Clarita, la aproximativ 50 de kilometri est de Los Angeles. Agenția națională pentru incendii (National Interagency Fire Center, NIFC) a declarat, într-un buletin lunar de prognoză publicat luni, că statul California are de făcut față cu o "probabilitate ridicată" unor incendii importante din cauza secetei care este încă agresivă. "Situația ar putea continua în această toamnă și iarnă", a avertizat NIFC. Statele Montana, Oregon și Wyoming sunt de asemenea vulnerabile, a declarat agenția. În Idaho (nord-vestul SUA), incendiul de la Pioneer a distrus deja 154 de kilometri pătrați în două săptămâni, iar cel de la Virginia Mountains Complex din Nevada (vestul SUA) - alți 146 de kilometri pătrați.

Taguri articol


12