Cel puțin patru persoane, inclusiv un cetățean german, au decedat din cauza caniculei, în sud-vestul SUA, iar sute de persoane au fost evacuate din fața incendiilor declanșate de valul de căldură. Trei excursioniști și un ciclist montan au decedat duminică, în statul american Arizona, unde ...
O persoană a murit şi alte trei au fost salvate în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire de două etaje, nelocuită, din oraşul Los Angeles, statul american California. Incendiul a izbucnit luni seară, în jurul orei locale 19.00 (marţi dimineaţă, 05.00 - ora României), într-o ...
Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade pe Scara Richter, urmat de mai multe replici ușoare, a avut loc vineri dimineață, în zona de sud a statului american California, a anunțat Institutul american de Geofizică, precizând că epicentrul seismului a fost localizat la 43 de kilometri sud de orașul ...
Cântăreţul american Prince Rogers Nelson a decedat joi, la vârsta de 57 de ani, anunţă surse citate de site-ul american TMZ. Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în Paisley Park, California. Potrivit şerifului local, Jason Kamerud ...
O persoană a murit și alte cinci au fost rănite pe o autostradă din statul american California, după ce un avion uşor a efectuat o aterizare forțată și a lovit o maşină staționată pe banda de urgență a autostrăzii. Avionul, un Lancair IV, a avut probleme tehnice şi a aterizat forţat pe Autostrada 15 ...
Statul american California vrea să crească salariul minim la 15 dolari pe oră, până în 2022, semnalând cel mai mare progres în campania care a revitalizat cursa prezidenţială pentru democraţi, menită să crească venitul muncitorilor cu venituri scăzute, scrie ”The New York ...
Poliția din San Francisco i-a arestat sâmbătă pe ultimii doi dintre cei trei deținuți periculoși care au evadat dintr-o închisoare din California (sud-vestul SUA) acum o săptămână, a anunțat poliția, informează AFP. Hossein Nayeri, 37 de ani, și Jonathan Tieu, 20 de ani, au fost ...
Doi frați gemeni au venit pe lume în SUA, la mai puțin de două minute unul după celălalt, dar vor figura în acte cu ani de naștere diferiți, a relatat sâmbătă portalul ABC News. Micuța Jaelyn Valencia s-a născut la ora 23.59, în ultima zi din 2015, iar fratele ei, Luis Valencia Jr ...
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 4,4 grade s-a produs în cursul nopţii în sudul statului american California, fără însă a se înregistra victime sau daune materiale semnificative, informează ABC News. Seismul de 4,4 grade a avut loc în apropierea oraşului San ...
Un incendiu se extindea, sâmbătă, în California, pe fondul intensificării vântului, amenințând infrastructurile și forțând închiderea unor tronsoane de autostrăzi într-o zonă turistică de pe coasta Pacificului, între Malibu și Santa Barbara. Peste o sută de ...
Directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) din SUA, James Comey, a afirmat miercuri că cei doi soți care au comis atacul de săptămâna trecută de la San Bernardino, în California, erau radicalizați chiar înainte să se cunoască pe internet, relatează agenția DPA. Comey a precizat ...
Musulmanii din SUA se tem că ar putea fi victime ale unui val de ostilităţi, după cel mai grav atac armat din ţară, în ultimii trei ani, comis miercuri, în oraşul californian San Bernardino, de un cuplu de origine pakistaneză, care s-a soldat cu 14 morţi. ”Există în mod clar teama de ...
Universitatea Stanford din statul american California a acuzat-o pe Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării, că s-a folosit de numele instituţiei, trecându-l ca referinţă în CV-ul său, deşi nu a urmat cursurile niciunui program oficial al său, informează agenţia de presă DPA. Un ...
Saxofonistul american Steve Mackay, membru al trupei punk-rock americane The Stooges, a murit duminică, într-o clinică din Daly City, California, la vârsta de 66 de ani. Iggy Pop, liderul trupei The Stooges, a publicat duminică, pe pagina oficială de Facebook a grupului, un mesaj în memoria ...