Fostul candidat independent la Preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de anchetatori din traficul rutier, pentru a fi dus la audieri, în contextul percheziţiilor desfăşurate în mai multe judeţe vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale.
Potrivit surselor citate de G4Media, procurorii au descoperit conversații și înregistrări “compromițătoare”, inclusiv un apel telefonic cu simpatizantul legionar Marian Motocu.
Elemente ale anchetei arată că Georgescu ar fi implicat activ în sprijinirea unei organizații “extremiste” conduse de Marian Motocu, care a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară, antisemitism și xenofobie, conform G4Media, care citează surse judiciare.
---
Începând din această dimineață, procurorii și polițiștii desfășoară percheziții la zeci de adrese, într-un dosar care vizează 27 de persoane, anchetate pentru “acțiuni împotriva ordinii constituționale și constituirea unei organizații cu caracter fascist”. În timpul descinderilor, la locuința lui Horațiu Potra, șeful unei grupări de mercenari și apropiat al lui Georgescu, a fost descoperit un seif îngropat și mascat în podea, în care se afla suma de circa 1,5 milioane de dolari.
Acțiunile au avut loc la 47 de adrese din județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. Parchetul General are suspiciuni în legătură cu mai multe infracțiuni: acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, instigare publică, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale și comunicarea de informații false.
În legătură cu perchezițiile, Georgescu a scris pe rețelele de socializare că sunt “un abuz odios” din partea autorităților. Georgescu a înaintat documente în care se arată că nu a cheltuit niciun ban, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale.