Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu va mai merge la Cotroceni, după ce a auzit declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis. Astfel, Tăriceanu a precizat că nu va fi de faţă la o posibilă ceremonie de învestire a noilor miniștri. "Nu am să mai merg la Cotroceni având în vedere ...
Ce dramă pot trăi românii, obligați să asiste de 28 de ani la lupte politice surde, fără niciun folos pentru interesul cetățeanului... Numai în acest an am asistat la două crize politice majore - una în iarnă, după adoptarea celebrei Ordonanțe 13, iar a doua la începutul verii ...
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, 12 octombrie, în contextul situaţiei politice tensionate, că vrea să menţionă coaliţia guvernamentală, dar a precizat că nu este de acord cu o propunere de demisie a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, căruia îi ...
Cotidianul „Telegraf“ scria, deunăzi, că social democrații au mare apetență pentru crize politice. Până în prezent, cei de la PSD au provocat două crize majore - una în iarnă, prin celebra Ordonanță 13, iar a doua în primăvară, când șefului PSD, Liviu Dragnea, i ...
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, intenționează să facă o sesizare, ce urmează să fie transmisă Curții Constituționale a României, pentru a se stabili dacă procurorii pot ancheta Hotărâri de Guvern, a anunțat luni președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. "Cred ...
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu vine cu acuzații dure la adresa președintelui. El spune că, de fapt, Klaus Iohannis se face că nu vede anumite nereguli și acționează în interes personal, în vederea obținerii unui nou mandat de șef al statului. „Președintele sapă cu ...
Curtea Constituţională a României (CCR) a dezbătut, marţi, sesizarea cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public, formulată de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea. În ...
Conducerea Partidului Social Democrat se va reuni luni în Biroul Permanent Național pentru a discuta problema celor doi miniștri social-democrați vizați de ancheta penală privind lacul Belina. Este o criză uiașă în PSD după de DNA a început urmărirea penală împotriva vicepremierului ...
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, cu care a discutat despre "situația actuală și perspectivele de dezvoltare ale relației bilaterale ...
Dau lecții de politică și au pretenția de a fi tobă de carte în acest domeniu. Numai că, atunci când sunt nevoiți să dovedească ceea ce pot, o dau în bară. Este vorba de cei doi lideri ai coaliției de guvernare Liviu Dragnea (PSD) și Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), președintele Camerei ...
Situaţia pensionarilor care au ieşit din sistemul de stat a devenit un soi de alba-neagra la nivel înalt. În ciuda anunţului făcut luni de Călin Popescu-Tăriceanu, persoanele care ies la pensie se vor putea reangaja la stat, însă nu în cadrul instituţiei din care s-au pensionat ...
Deputaţii şi senatorii se întrunesc în sesiune extraordinară, începând de marţi, pentru a aproba ordonanţele de urgenţă adoptate de către Guvern săptămâna trecută referitoare la modificarea modului de calcul al pensiilor militare, plafonarea indemnizaţiilor de creştere a ...
Un nou scandal este pe cale să explodeze în coaliţia de guvernare PSD-ALDE. Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a decis să respingă categoric introducerea taxei de solidaritate şi a impozitului pe cifra de afaceri. Astfel, partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu se poziţionează de partea ...
Scandal imens şi acuzaţii dure după ce moţiunea de cenzură a PSD a trecut şi Guvernul lui Sorin Grindeanu a căzut. Şeful PNL, Ludovic Orban, a acuzat faptul că ALDE ar fi încercat să racoleze parlamentari de la liberali. Călin Popescu Tăriceanu nu a rămas dator şi i-a răspuns pe măsură lui ...
Magistraţii instanţei supreme judecă, marţi, procesele în care sunt trimişi în judecată preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul vicepremier Gabriel Oprea şi foştii parlamentari Dan Şova şi Sebastian Ghiţă. Toate aceste ...
Șerban Mihăilescu, fost parlamentar și secretar general al Guvernului Năstase, va fi cercetat de DNA pentru mărturie mincinoasă în legătură cu declarația dată ca martor în instanță în dosarul în care este judecat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Un procuror a ...