Calitatea serviciilor SPIT, model la nivel naţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa, un exemplu

Calitatea serviciilor SPIT, model la nivel naţional

Administrație 22 Mai 2013 / 00:00 373 accesări

Calitatea serviciilor prestate de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa a fost prezentată drept model pentru unităţile din administraţia publică din România, în numărul lunii aprilie al revistei „Managementul calităţii”. Revista, editată de Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii, este singura din România care abordează subiecte legate de managementul calităţii, conform afirmaţiilor directorului SPIT, Virginia Uzun. „În articolul intitulat „Calitatea serviciilor în administraţia publică”, prof. univ. dr. ing. Nicolae George Drăgulănescu, referindu-se la serviciile publice din România care au implementat sisteme de management integrat, a apreciat SPIT Constanţa drept „un excelent exemplu şi un model demn de urmat pentru celelalte unităţi“, precizând că website-ul instituţiei oferă imagini live din sălile ghişeelor din orice agenţie fiscală şi o serie remarcabilă de servicii online (ca de exemplu: plata impozitelor, obţinerea certificatului fiscal, urmărirea traseului cererilor înregistrate, verificarea fişei de înmatriculare auto, evaluarea satisfacţiei contribuabilului). De asemenea, pe website există date/informaţii substanţiale şi actualizate privind legislaţia şi reglementările locale aplicabile, dicţionar de termeni fiscali, arondarea străzilor municipiului Constanţa”, a declarat Uzun.

ZÂMBETE LA GHIŞEE Ea a explicat că prof. Drăgulănescu a încheiat precizând: „la ghişeele de lucru cu publicul apar tot mai frecvent persoane surâzătoare, amabile, politicoase, operative, uneori chiar empatice - aşa cum se întâmplă curent la instituţiile similare din statele vechi membre ale UE!!! Este vorba, evident, de un mare progres, la noi!”. Directorul SPIT a declarat că eficienţa proceselor instituţiei a fost evidenţiată, de-a lungul timpului, prin aplicarea standardelor de referinţă, îndeplinirea obiectivelor şi a politicii adoptate, prin promptitudinea prin care managementul a răspuns cerinţelor contribuabililor şi, nu în ultimul rând, prin transparenţa faţă de aceştia.

Taguri articol


12