Ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac, şi reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor medicilor de familie au discutat, ieri, despre o nouă formă de organizare a centrelor de permanenţă. Începînd cu cel de-al treilea trimestru al acestui an, Ministerul Sănătăţii (MS) va înfiinţa noi centre de permanenţă sub formă de call center. Medicii de familie vor acorda 24 de ore din 24 recomandări şi informaţii medicale telefonice. Mecanismul va funcţiona după principiul Centru de consultaţii telefonice, iar pacienţii care vor apela centrul de permanenţă vor primi direct de la medici informaţii de ordin medical. Medicii de familie vor acorda asistenţa medicală în aceste centre în afara orelor de program şi vor avea un contract separat. Ei vor fi instruiţi şi vor utiliza în comunicarea cu pacienţii protocoale standard care vor fi realizate în perioada următoare. Call center-urile vor funcţiona, o perioadă, în acelaşi timp cu centrele de permanenţă care funcţionează în prezent. “În primă fază, vom înfiinţa două astfel de centre pilot de tip call center, unul în mediu urban şi celălalt în mediul rural. De săptămîna viitoare, o echipă mixtă MS - medici de familie va începe să lucreze la modificarea cadrului legislativ şi elaborarea normelor metodologice de funcţionare ale acestor noi instituţii. Reorganizarea centrelor de permanenţă va aduce beneficii atît pacienţilor, care vor avea la dispoziţie posibilitatea consultării unui medic la orice oră din zi şi din noapte, cît şi spitalelor şi serviciilor de ambulanţă, care, în acest fel, vor fi degrevate de rezolvarea unor cazuri simple, care nu sînt urgenţe ori care nu necesită tratament de specialitate. Acest sistem funcţionează eficient în ţări din UE ca Anglia şi Portugalia, ţări baltice, în Suedia şi Danemarca”, a declarat ministrul Sănătăţii. Pentru funcţionarea centrelor de permanenţă, MS a alocat anul acesta un buget de aproximativ 26 milioane lei.