Callatis a umilit pe Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 14-a: CALLATIS MANGALIA - FC FARUL CONSTANŢA 4-0

Callatis a umilit pe Farul

Sport 21 Noiembrie 2011 / 00:00 3012 accesări

Derby-ul judeţean dintre Callatis Mangalia şi FC Farul Constanţa, disputat ieri, în etapa a 14-a a Ligii a II-a la fotbal, s-a transformat într-un dezastru pentru oaspeţi, care au pierdut cu un umilitor 0-4. Cu cinci schimbări faţă de etapa trecută, L. Ştefan, Şt. Ciobanu, Cernea şi I. Posteucă fiind excluşi din lot, în timp ce Sascău a fost suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, echipa pregătită de Marian Pană a părut anesteziată încă din start. Callatis a controlat debutul partidei, fără să-şi creeze însă mari ocazii la poarta lui Toma. În schimb, la prima acţiune de atac, în min. 36, oaspeţii au înscris prin Pătulea, care a reluat în plasă mingea respinsă greşit de Neagu la şutul expediat de Paraschiv, însă asistentul Gabriel Catană a semnalizat o poziţie de ofsaid şi reuşita a fost anulată. Un minut mai târziu, Buzea a comis henţ în propriu careu, dar centralul Ciprian Amarandei a lăsat jocul să continue. Scorul a rămas totuşi neschimbat până la pauză, chiar dacă gazdele au avut două ocazii uriaşe, prin Bolat, al cărui şut a fost respins de pe linia porţii de Buzea, şi Cojenel, lob peste poartă de la 16 m. La reluare, Callatis a continuat să atace, iar roadele s-au văzut rapid, Bardu deschizând scorul cu o reluare pe spate la colţul lung. Diferenţa s-a mărit după golul lui Răvoiu, care a trmis în plasă din 6 m mingea scăpată de Toma şi a ajuns la cote neverosimile, când Erdinci Cogali a finalizat cu un şut de la 14 m acţiunea superbă a lui Samson. Supăraţi, fanii Farului au părăsit tribuna, scandând numele lui Liviu Ştefan, în timp ce patronul Giani Nedelcu a fost huiduit. Scorul final a fost stabilit de Ungureanu, reluare cu capul din careul mic, gazdele mai ratând trei ocazii imense până la final, prin Ungureanu, Bolat şi Erdinci Cogali.

“AM FOST PENIBILI”. La finalul partidei, antrenorul principal al Farului, Marian Pană, şi-a criticat dur elevii: „Am pierdut ruşinos şi am făcut un joc extrem de slab, chiar şi în prima repriză. Le-am spus că au ocazia să joace, măcar în acest meci, să câştigăm şi să ne agăţăm de orice şansă pentru a rămâne în plutonul fruntaş, dar au fost chiar caraghioşi. Echipa este pe un loc extraordinar faţă de valoarea lotului”. De partea cealaltă, antrenorul Mugurel Cornăţeanu a mărturisit că nu se aştepta la o victorie atât de categorică: „Credeam că vom avea un meci foarte greu, dar nu a fost aşa. Am făcut cel mai bun joc de când sunt la Callatis şi sper să spargem gheaţa şi să obţinem săptămâna viitoare prima victorie în deplasare din acest sezon”.

Au evoluat - Callatis: V. Neagu - Samson, Răvoiu, Damian, R. Miron - I. Florea (80 Huzuneanu), Erdinci Cogali - Bardu (72 Kamara), Cojenel, Bolat - Doicaru (75 B. Ungureanu); Farul: M. Toma - L. Dobre, Stegaru, Buzea, V. Sandu - Niţescu (28 Al. Paraschiv), R. Neagoe, Stăncioiu, Ivanovici - Gh. Badea (66 V. Florea), Pătulea. Cartonaşe galbene: Huzuneanu, B. Ungureanu / V. Sandu, Gh. Badea, R. Neagoe, Paraschiv, V. Florea. Au arbitrat: Ciprian Amarandei (Vaslui) - Valentin Cristea (Călăraşi) şi Gabriel Cătană (Târgovişte). Marcatori: Bardu 53, Răvoiu 62, Erdinci Cogali 67, B. Ungureanu 76.



12