Sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, ACS Callatis 2012 Mangalia va susţine primul meci din play-out, urmând să primească vizita lui Conpet Cireşu, în etapa a doua din Liga a III-a la fotbal, Seria a 2-a. Se anunţă un joc atractiv, între primele două clasate din play-out, care mai programează sâmbătă şi partida Rapid Feteşti - Oţelul II Galaţi. Reamintim că mangalioţii au stat în prima rundă, pentru că Progresul Cernica s-a retras din campionat. Clasament play-out: 7. CALLATIS 22p/10j (24-14); 8. Cireşu 18p (20-14); 9. Galaţi 17p (17-14); 10. Lieşti 14p (15-19); 11. Feteşti 11p (12-17).
Meciurile din play-off s-au jucat vineri şi s-au încheiat cu următoarele rezultate: Dunărea Călăraşi - Viitorul Axintele 0-1; Gloria Popeşti-Leordeni - CS Ştefăneşti 1-1; CS Voluntari - CS Afumaţi 1-0. Clasament play-off: 1. Voluntari 29p (golaveraj: 22-6); 2. Afumaţi 17p (14-11); 3. Axintele 17p (9-10); 4. Ştefăneşti 16p (13-10); 5. Popeşti-Leordeni 12p (11-16); 6. Călăraşi 6p (7-23).