Callatis Mangalia a pierdut, scor 3-2 (2-2), meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu CF Brăila, în etapa a 4-a a Ligii a II-a la fotbal. Mangalia a deschis scorul prin Crăciun în min.7, atacantul adus de la campioana României trimiţând balonul în plasă cu capul în urma unei lovituri de colţ bine executate de Bardu. Brăilenii nu au acuzat şocul, iar un minut mai târziu au restabilit egalitatea prin Moise, acesta învingându-l pe Dragne cu un şut din interiorul careului. Peste alte patru minute Brăila trecea în avantaj, Ndigwe şutând la vinclu de la aproximativ 12m. Callatis nu s-a predat, iar Cojenel a readus speranţele în min.30, când şutul său din voleu de la aproximativ 20m s-a oprit în plasa porţii lui Leu. Gazdele au dat lovitura decisivă cu zece minute înainte de final prin Bosoi, iar Callatis nu reuşeşte nici de această dată să obţină vreun punct în deplasare. „Să dai patru goluri în deplasare în două meciuri şi să încasezi şase, cred că este un semn de întrebare pe care ar trebui să şi-l pună fundaşii. Le este practic frică de meseria pe care şi-au ales-o. Au fost din nou greşeli personale la primul şi la ultimul gol. Am fi putut obţine mai mult din acest meci“, a declarat preşedintele clubului, Neculai Tănasă. Pentru Callatis au evoluat: Dragne - I. Florea, Floricel (25 Răvoiu, 60 Ciortea), Damian, Miron - Bardu, Bolat, Cojenel, Sofronie (70 Kamara) - Şt. Iordache, Crăciun.