Callatis, învinsă de două greşeli personale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 25-a: FC BOTOŞANI - CALLATIS MANGALIA 2-0

Callatis, învinsă de două greşeli personale

Sport 07 Mai 2012 / 00:00 411 accesări

După o serie spectaculoasă de cinci victorii consecutive în deplasare, dintre care ultimele patru în retur, Callatis Mangalia a trebuit să se recunoască învinsă, sâmbătă, în meciul susţinut la Botoşani, scor 0-2 (0-0), în etapa a 25-a a Ligii a II-a la fotbal. Problemele de efectiv s-au făcut simţite în tabăra oaspeţilor în partea a doua a partidei, atunci când gazdele au şi reuşit să-şi apropie cele trei puncte. Prima parte a întâlnirii a fost extrem de echilibrată, ambele formaţii având posibilitatea de a deschide scorul, dar imprecizia sau intervenţiile de ultim moment ale fundaşilor au păstrat tabela imaculată. Tabela s-a modificat prima oară după o oră de joc, mai exact în min. 62, când C. Dinu a trimis mingea cu capul, de la 6 m, în plasa porţii mangaliote. Scorul final a fost stabilit în min. 80 cu largul concurs al portarului Mitrea, care a scăpat mingea în faţă, iar Homneac a profitat şi a trimis în poarta goală.

„Am avut o posesie mult mai bună decât a gazdelor. Am ratat câteva ocazii foarte bune şi cred că dacă am fi deschis scorul am fi reuşit să câştigăm. Din păcate, am primit două goluri pe două greşeli individuale şi aşa s-a scris soarta partidei. Au contat şi absenţele din tabăra noastră, pentru că nu am avut un atacant central. Calagi a luptat, a încercat să facă tot ce a putut, dar nu are experienţa lui Doicaru“, a precizat fundaşul Ionel Posteucă. Pentru Callatis au evoluat: Mitrea - Samson, Damian, I. Posteucă, R. Miron - Bardu (57 Bolat), I. Florea (84 Nazâru), Erdinci Cogali, Calagi (81 Cureteu) - Sin, Cojenel.

Taguri articol


12