Astăzi şi mâine, în Liga a III-a la fotbal, vor avea loc partidele contând pentru etapa a 23-a. Pentru jucătorii de la CS Eforie, runda în care echipa lor nu evoluează a picat la fix, astfel că se pot pregăti în linişte pentru Sfintele Sărbători de Paşti. Nu la fel de liniştiţi sunt componenţii formaţiei Callatis Mangalia, care aseară erau cantonaţi la Sărata Monteoru! Jucătorii pregătiţi de Erik Lincar, Aurel Chelu şi Laurenţiu Gheorghe se pregătesc pentru un meci deloc uşor, cu Partizanul Merei, în care obţinerea victoriei este vitală pentru menţinerea în lupta pentru promovare.
Iată programul etapei a 23-a (partidele se dispută astăzi, de la ora 17.00): Partizanul Merei - Callatis Mangalia; CS Buftea - Dunărea Călăraşi; CSM Rm. Sărat - ACS Berceni; FC Voluntari - ABC Stoicescu (se joacă la Popeşti-Leordeni); Comprest GIM Bucureşti - Unirea Slobozia (stadion Rocar). Meciul Phoenix Ulmu - CS Tunari are loc sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul Rocar din Bucureşti. Meciul Rapid II Bucureşti - Spicul Mopan Bucureşti nu se dispută (echipa oaspete nu a fost programată de către FRF). CS Eforie stă. Clasament: 1. Slobozia 53p, 2. Mangalia 51p, 3. Călăraşi 38p, 4. Berceni 37p, 5. Rapid II 31p, 6. Tunari 29p (golaveraj: 33-30), 7. Eforie 29p (24-28), 8. Voluntari 28p (20-18), 9. Ulmu 28p (25-30), 10. Mopan 23p (35-35), 11. Buftea 23 (26-37), 12. Comprest 22p, 13. Merei 18p, 14. Rm. Sărat 11p, 15. Stoicescu 4p. (Echipa CSM Rm. Sărat a fost sancţionată cu 6 puncte pentru neîndeplinirea baremului).