După succesul categoric cu FC Farul Constanţa din etapa precedentă, scor 4-0, jucătorii pregătiţi de Mugurel Cornăţeanu au din nou un moral bun şi vor aborda cu multă încredere ultimul meci oficial al anului. Sâmbătă, de la ora 13.00 (în direct la Neptun TV), Bardu şi compania vor întâlni pe Dinamo II Bucureşti, în faţa căreia speră să obţină prima victorie din deplasare. Cu doar 14 puncte acumulate în tot atâtea etape, mangalioţii au mare nevoie de toate punctele puse în joc pentru a putea aborda în cu totul alte condiţii o nouă strategie în pauza de iarnă. „Un meci greu, împotriva unei formaţii care etapa trecută a luat un punct important pe terenul celor de la Snagov. Sperăm să facem un meci cel puţin la fel de bun ca cel cu Farul şi să câştigăm pentru că astfel am putea urca în clasament, însă ar fi bun şi un punct. Dinamo II va primi probabil câteva întăriri şi de la prima echipă şi chiar dacă poate acei jucători vor veni mai relaxaţi, au calitatea unor execuţii care să decidă meciul“, a declarat antrenorul Mugurel Cornăţeanu. Tehnicianul Mangaliei se confruntă şi cu o problemă de lot, Enis Bolat suferind o ruptură musculară după meciul cu Farul. Echipa probabilă a Callatis-ului: V. Neagu - Samson, Răvoiu, Damian, R. Miron - I. Florea, Erdinci Cogali - Bardu, Cojenel, Kamara - Doicaru.