Doar trei echipe dintre cele 32 de participante în Liga a II-a de fotbal nu au reuşit să obţină niciun punct din partidele disputate în deplasare în cele opt etape de până acum. Printre acestea se află şi Callatis Mangalia, echipă care, deşi a înscris patru goluri în cele patru jocuri de “afară“, a trebuit să se recunoască mereu învinsă. Sâmbătă, de la ora 11.00, la Giurgiu, Mugurel Cornăţeanu speră să întrerupă această serie negativă la primul său meci din acest sezon ca antrenor al Mangaliei. „Astra este o echipă care evoluează foarte bine pe teren propriu, însă mergem să obţinem cel puţin un punct. Prima regulă ca să câştigăm este să înscriem şi sper să o facem, dar fără să primim gol. Consider că suntem într-o mică creştere, iar la meciul amical de la mijlocul săptămânii am avut ocazia să cunosc mai bine echipa“, a declarat antrenorul Mugurel Cornăţeanu. Singura problemă de efectiv este fundaşul Samson, suspendat pentru această partidă. Formula probabilă de start a Callatis-ului: Neagu - Floricel, Răvoiu, Damian, Miron - Bardu, Bolat, Sofronie, Kamara - Şt. Iordache, Calagi.