În etapa a 20-a din Liga a III-a la fotbal, Callatis Mangalia primeşte, astăzi, de la ora 17.00, pe teren propriu, replica celor de la Phoenix Ulmu, echipă aflată în a doua jumătate a clasamentului. După un început ezitant de retur, Callatis pare să-şi fi revenit, iar pentru a nu pierde contactul cu Unirea Slobozia are nevoie de toate punctele puse în joc. „Niciun meci nu este uşor. Aşa s-a spus şi în prima etapă din retur şi ştim cu toţii ce s-a întâmplat. Din fericire am trecut peste acele momente, toată lumea a fost alături de noi şi îi mulţumim pe această cale şi primarului Claudiu Tusac, care ne-a susţinut în momentele grele. Starea terenului cred că va fi cel mai periculos adversar, pentru că suprafaţa de joc nu se prezintă în cele mai bune condiţii“, a declarat mijlocaşul Cristi Bardu. Antrenorul Eric Linkar nu îi va putea folosi pe Floricel şi Bolat, ambii accidentaţi.
Programul complet al partidelor - ora 17.00: Callatis Mangalia - Phoenix Ulmu, Unirea Slobozia - CS Buftea, Dunărea Călăraşi - Rapid II Bucureşti, Spicul Mopan - AFC Comprest, ACS Berceni - ABC Stoicescu. Partidele Partizanul Merei - CS Eforie şi CS Tunari - FC Voluntari vor avea loc sâmbătă, de la ora 17.00. Clasament: 1. Slobozia 44p, 2. Mangalia 42p, 3. Călăraşi 32p, 4. Berceni 30p, 5. Eforie 29p, 6. Rapid II 28p, 7. Voluntari 27p, 8. Tunari 26p, 9. Ulmu 25p, 10. Buftea 20p, 11. Mopan 18p (golaveraj: 29-32), 12. Comprest 18p (19-30), 13. Merei 15p, 14. Rm. Sărat 7p, 15. Stoicescu 4p. Echipa CSM Rm. Sărat a fost sancţionată cu 6 puncte pentru neîndeplinirea baremului.