„Caltaboşul”, amânat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ÎCCJ

„Caltaboşul”, amânat

Politică 02 Iunie 2010 / 00:00 385 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit, la termenul de ieri al procesului foştilor miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan, obiectivele expertizei înregistrărilor de la dosar, însă Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a transmis că nu poate face expertiza pentru că singurul specialist în voce din institut şi-a dat demisia. Astfel, instanţa supremă a pus în discuţie o adresă transmisă de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, din care reiese că singurul expert din instituţie specializat în expertiza vocii şi vorbirii, care ar fi putut efectua expertiza admisă în dosarul foştilor miniştri, şi-a dat demisia, iar pregătirea altor experţi ar dura până la sfârşitul anului. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie eventualitatea ca expertiza să fie efectuată de experţi ai altor instituţii, respectiv din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul SRI, de către experţi din cadrul IGPR, o ultimă variantă fiind birourile locale sau cel central de expertize tehnice. Avocaţii lui Mureşan şi Remeş s-au opus însă unei eventuale desemnări a experţilor SRI sau IGPR să facă expertiza, argumentând că aceştia nu ar putea garanta imparţialitatea rezultatelor.

Taguri articol


12