Cred că v-aţi obişnuit, după aproape un an de cînd a început această colaborare, cu stilul meu editorialistic. Aţi observat că eu mă feresc să fac comentarii „la cald” şi nu mă reped să scriu despre subiectele aflate la ordinea zilei, decît după explozia lor în presă. Am învăţat tehnica asta gazetărească de la Ion Cristoiu, pe vremea cînd îmi era redactor-şef, deşi acum el nu mai respectă această regulă nescrisă a oricărui comentator obiectiv. Exceptînd informaţiile pe care orice cotidian trebuie să le publice imediat, analistul serios are obligaţia unei minime prudenţe faţă de marile teme ale actualităţii. În ziaristică există expresia „să iei puţină distanţă în raport cu subiectele fierbinţi”, ca să poţi afla toate amănuntele şi să capeţi o perspectivă asupra evenimentelor, pentru că una este să informezi şi cu totul altceva înseamnă să comentezi. În această meserie, o zi poate fi mai lungă decît un „an-lumină”, deoarece situaţiile se schimbă foarte repede.

Această introducere niţel cam lungă pentru un biet editorial are intenţia să vă lămurească asupra motivelor care m-au determinat să amîn pînă astăzi orice comentariu în legătură cu scandalul de la Ministerul de Interne. Ca să vă dau două exemple punctuale, de pildă, pot spune că, dacă n-aş fi avut răbdare pînă azi, n-aş fi aflat că Elena Udrea a fost prietenă, în adolescenţă, cu Gabriel Oprea, şi nici n-aş fi avut posibilitatea să verific tăcerea complice a premierului Boc faţă de acest caz. Dar, ca să vă convingeţi cît de mult înseamnă în jurnalistică o zi sau două, precizez că abia ieri am descoperit că faimosul serviciu „2 şi un sfert” este, în clipa de faţă, singurul serviciu secret din România care nu se află sub controlul Parlamentului! Aţi înţeles care a fost miza acestei bătălii politice, în ceea ce îi priveşte pe generalii Oprea şi Ardelean? Presupun că toată lumea este la curent cu informaţiile vehiculate în ultimele trei zile, aşa încît nu cred că mai trebuie să repet filmul evenimentelor. Mai bine trecem direct la concluzii…

Aşadar, acum, este de domeniul evidenţei că Traian Băsescu a încercat o manevră care nu i-a mers, după care a bătut în retragere, pentru că nu se aştepta la o ripostă atît de dură din partea PSD-ului! Gabriel Oprea era „calul troian” al preşedintelui, iar Virgil Ardelean, vîrful de lance plantat la „2 şi un sfert”, pentru a-i supraveghea „cu mijloace specifice” şi ţine în şah pe toţi politicienii angrenaţi în jocul de putere actual. Să nu-mi răspundeţi pe forumul ediţiei on-line a Telegrafului că Băsescu nu şi-a dorit să controleze din umbră acest guvern folosindu-se de „vulpea” controversată, pentru că aţi da dovadă de o impardonabilă naivitate! Preşedintele se va confrunta cu alegerile pentru un nou mandat, la sfîrşitul acestui an, motiv pentru care vrea să ţină întreaga situaţie în mînă. De aceea a şi bătut în retragere acum, deoarece ieşirea PSD-ului de la guvernare ar fi echivalat cu o catastrofă electorală pentru el.

Mai grav este altceva, anume faptul că Băsescu joacă teatrul îngrijorării faţă de criza din România, în schimb trage sforile în culisele puterii, ca un marinar care se agaţă de cîrmă cu disperare, de teama furtunii ce se apropie!