Calvarul celor 11 marinari străini aflaţi pe nava „Kusva”, sub pavilion Cook Island, aflată în Portul Agigea de mai bine de două luni, continuă. Deşi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) din România, Adrian Mihălcioiu, a făcut o serie de presiuni la armatorii navei, nici până acum navigatorii nu şi-au primit salariile restante. Mihălcioiu a vizitat, ieri, din nou echipajul format din zece turci şi un egiptean şi a constatat că aceştia mai au mâncare, apă şi combustibil doar pentru câteva zile. „E prea mult spus „mâncare“. Au câteva alimente, cât să poată supravieţui câteva zile. Condiţiile de viaţă şi muncă sunt sub cele acceptate”, a declarat reprezentantul ITF România. În ceea ce priveşte salariile restante ale marinarilor, care în prezent se ridică la 60.000 de dolari, Mihălcioiu a precizat că a primit promisiunea că în zilele următoare vor fi achitate. „Astăzi (n.r. - ieri) m-am întâlnit cu un individ care spune că este noul armator al navei. Dacă săptămâna aceasta marinarii nu îşi vor primi salariile, luni, 30 septembrie, vom demara procedurile pentru acţionarea în instanţă a armatorului şi, după aceea, a navei, pentru că banii trebuie recuperaţi. De trei săptămâni ne tot duc cu vorba, nu mai acceptăm niciun compromis”, a spus reprezentantul ITF. În urmă cu zece zile, marinarii de pe „Kusva” s-au aflat în grevă, solicitând proprietarului să le aducă de mâncare şi să le plătească salariile restante. Ei s-au plâns reprezentantului ITF România că famiile lor au datorii, copiii lor nu se pot duce la şcoală şi şi-au cerut banii pentru a pleca acasă.