Cămătari condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cămătari condamnaţi

Eveniment 09 Noiembrie 2010 / 00:00 2994 accesări

La trei luni de la comiterea infracţiunii de furt calificat, Niat Albai Memet, de 38 de ani, şi tatăl său, Asan Memet, de 61 de ani, ambii cunoscuţi drept cămătari din Piaţa Chiliei, au fost condamnaţi la pedepse cu executare de către Judecătoria Constanţa. Niat Albai Memet a primit un an şi jumătate de închisoare şi Asan Memet, un an şi nouă luni. Decizia nu este definitivă. Conform actului de inculpare, la sfârşitul lunii august, cei doi se aflau în staţiunea Mamaia, unde au pus ochii pe o turistă, cu gândul de a o jefui. Tatăl şi fiul au intrat în vorbă cu Marina Loredana Oană, care se pregătea să plece cu maşina, întrebând-o cum pot ajunge la Casino. În timp ce fiul discuta cu ea, tatăl i-a furat poşeta aflată pe bancheta autoturismului şi apoi amândoi au rupt-o la fugă. Femeia a început să ţipe, iar o patrulă de poliţie care se afla în zonă i-a reţinut pe hoţi. Asan şi Niat Albai Memet au fost escortaţi la sediul Poliţiei Mamaia pentru declaraţii, fiind arestaţi a doua zi. Păgubita le-a declarat oamenilor legii că în poşetă avea un telefon mobil, două portofele în care se aflau 300 lei şi alte bunuri personale. Prejudiciul, în valoare de 450 de lei, a fost recuperat în proporţie de 90%. Reamintim că cei doi cămătari abia fuseseră eliberaţi din arest, unde ajunseseră alături de alţi 16 complici pentru şantaj.



12