Delegaţia reunită a Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene şi-a încheiat vizita la Bucureşti. „Mister Franks”, şeful misiunii, după ce a glumit cu presa pe motiv că dă vina pe el pentru toate relele care au năvălit peste români, inclusiv gerul de afară, a trântit o sentinţă apocaliptică şi ne-a întors spatele cu zâmbetul pe buze. El şi-a mai permis alte câteva observaţii incomode, eufemistic vorbind, înainte de plecare.
Aşadar, avem toate motivele să fim „fericiţi” deoarece, până la vară, economia autohtonă se va urni din loc, cu preţul teribil al unui milion de şomeri. Mersi, mister Franks! Nici nu vreau să mă gândesc ce înseamnă această cifră în plan social… Dacă o familie standard are minimum trei membri, la o populaţie de mai puţin de 21 de milioane, cam câţi oameni mai trăiesc acum în România, asta semnifică faptul că aproximativ a şaptea parte din populaţia ţării va fi afectată de acest fenomen. Dar şeful misiunii nu s-a oprit aici. El le-a recomandat românilor, cu o emfază ironică, să-şi „regleze” cheltuielile şi nivelul de trai prin raportarea la o Dacie, nu la un Mercedes… Replica asta a fost de un cinism fără de margini, ca şi când un funcţionar de la casa de amanet, pe care l-ai rugat să te mai păsuiască cu datoria, îţi dă sfaturi şi lecţii de viaţă!
FMI-ul dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că este cel mai mare cămătar mondial. E drept că are dobânda cea mai mică, dar tot negoţ cu bani face! Artizanul acestei îndatorări uriaşe a României la primul cămătar al lumii este preşedintele Băsescu, deşi a manevat vreascurile din foc cu mâna premierului. Să vedem pe unde va scoate cămaşa Boc când revoltele sociale vor cuprinde ţara?! Alte comentarii pe acest subiect nu ştiu să fac…