Țările dezvoltate ale Uniunii Europene vor beneficia la maximum de noul parteneriat economic cu Japonia, însă marea problemă este că România nu prea are nimic de oferit, în condițiile în care economia niponă este super-tehnologizată, a declarat miercuri președintele Camerei de Comerț ...
Brexitul va genera atât provocări, cât şi oportunităţi în contextul relaţiilor comerciale bilaterale cu Regatul Unit, iar România trebuie să facă toate eforturile necesare pentru consolidarea relaţiei cu partenerul extern cu care înregistrează cel mai ridicat excedent de ...
Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României, Mihail Vlasov, a fost condamnat, vineri, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a intervenit la un deputat pentru a-i fi susţinute interesele, decizia fiind definitivă. "Admite apelul formulat de ...
Realizarea unui inventar al terenurilor statului care să poată fi puse la dispoziția unui investitor major, fără a-l trimite în jungla imobiliară, este imperios necesară, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban - „Ne-am lovit, în mod ...
România trebuie să recupereze piețele de export pe care le-a avut cândva, a declarat miercuri președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, la deschiderea celei de a 25-a ediții a târgului internațional de mobilă BIFE-SIM. „Când mă uit la cum ...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Camera de Comerț a Zonei Metropolitane New York au semnat un acord de colaborare pentru stimularea comerțului româno-american și intensificarea investițiilor în cele două țări (mai mult în România, desigur, căci americanii n-au ...