Camera Deputaţilor aşteaptă raportul comisiei juridice în cazul Dobre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără sesiune extraordinară

Camera Deputaţilor aşteaptă raportul comisiei juridice în cazul Dobre

Politică 15 August 2012 / 00:00 331 accesări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că nu se poate vorbi în acest moment de convocarea unei sesiuni extraordinare pentru cazul Victor Paul Dobre, pentru că plenul dezbate un raport, care urmează să fie dat de comisia juridică. Zgonea a arătat că acesta este motivul pentru care a convocat o şedinţă a Biroului Permanent al Camerei, în care se va transmite la Comisia juridică solicitarea Parchetului instanţei supreme în cazul lui Victor Paul Dobre, comisia având termen 10 septembrie pentru adoptarea unui raport. „Suntem departe de lege şi de Regulament în momentul în care am convoca o sesiune extraordinară, pentru că plenul dezbate un raport. În momentul în care cineva face o astfel de afirmaţie, înseamnă că deja avem raportul Comisiei juridice şi asta înseamnă o antepronunţare. Nu avem un raport, pentru că nu am trimis încă documentul”, a declarat Valeriu Zgonea. Reamintim că Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători. (R.N.)



12