Camera Deputaților va lua act de vacantarea funcției de președinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Camera Deputaților va lua act de vacantarea funcției de președinte

13 Iunie 2016 / 15:06 389 accesări

Camera Deputaților va lua act în ședința de luni după-amiază de vacantarea funcției de președinte al acestui for, a anunțat Marcel Ciolacu, secretar al Camerei Deputaţilor din partea PSD după ședința Biroului Permanent.

"A venit o solicitare din partea Grupului PSD ca la prima şedinţă de plen Camera Deputaţilor să constate încetarea de drept a calităţii de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului Permanent a domnului deputat Ştefan Valeriu Zgonea. Acum se merge în plen, se dă vot şi se ia act de vacantarea de drept a postului", a declarat Marcel Ciolacu.

El a afirmat că după şedinţa de plen Biroul Permanent se va reuni pentru a numi un preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor.

Secretarul PSD al Camerei Deputaţilor a susținut că pentru vacantarea de drept a funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu este necesară întrunirea cvorumului.

Întebat când va fi ales un nou preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ciolacu a afirmat că data va fi stabilită de Biroul Permanent.

Decizia vine după ce adresa Comisiei de stat privind revocarea președintelui Camerei Deputaților a fost înaintată Birourilor Permanente reunite şi acestea au decis să transmită punctul de vedere al Comisiei către Cameră.

Potrivit Comisiei pentru statut, Valeriu Zgonea poate fi revocat din funcţie pentru că a fost exclus din partid şi, pe cale de consecinţă, a pierdut sprijinul politic al social democraţilor, care l-au propus şi susţinut în funcţia de preşedinte al Camerei.

Astfel, decizia retragerii sprijinului politic, respectiv a excluderii din partid, se aduce la cunoştinţă Biroului Permanent în scris de către liderii grupului care l-au propus şi susţinut în funcţie pe Zgonea, iar Biroul Permanent îl introduce pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de plen, unde se adoptă un proiect de hotărâre referitor la vacantarea funcţiei.

Deputaţii au adoptat miercuri şi modificările la regulamentul Camerei cu 204 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 88 de abţineri, introducând două noi modalităţi de revocare a preşedintelui acestui for- prin vot sau prin retragerea sprijinului politic.

Deputaţii au modificat articolul 21, alin. 4 din regulamentul Camerei, după cum urmează: ''Calitatea de Preşedinte al Camerei Deputaţilor (...) încetează înainte de expirarea mandatului ca urmare a revocării în condiţiile prezentului regulament sau, încetează de drept, în următoarele condiţii: lit. d) în caz de pierdere a sprijinului politic, potrivit art. 32, alin. (3) din legea nr. 96 / 2006, republicată, la data informării plenului Camerei Deputaţilor despre încetarea calităţii de membru al Biroului Permanent''. Articolul în vigoare anterior prevedea doar: ''Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calităţii de deputat''.

O altă modificare a regulamentului Camerei pentru facilitarea demiterii lui Valeriu Zgonea a fost adusă articolului 26 şi prevede cine poate face propunerea de revocare din funcţie. Astfel, potrivit amendamentului depus şi adoptat, noul articol are următoarea formulare: ''Propunerea de revocare (n. r. a preşedintelui Camerei Deputaţilor) se face în scris de către liderul grupului parlamentar respectiv (n.r. care l-a propus). Articolul în vigoare prevede că ”propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparţine membrul biroului a cărui revocare se solicită''.

Taguri articol


12