Măsurile luate de Guvern în două dintre cele mai „sensibile” domenii ale României, Sănătatea şi Agricultura, sunt aspru criticate de Opoziţie, care a anunţat, ieri, prin preşedintele PSD, Victor Ponta, că Uniunea Social Liberală va depune, în această săptămână, cele două moţiuni simple ...
Biroul Permanent al Senatului a aprobat, ieri, calendarul pentru declanşarea procedurii de numire a unui nou Avocat al Poporului. La 15 mai expiră mandatul actualului Avocat al Poporului, funcţie ocupată în prezent de Ioan Muraru. Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de cinci ani şi are sarcina de a ...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care este şi ministrul Culturii, a declarat că respinge categoric ideea unui premier tehnocrat, el optând ferm pentru un premier susţinut politic. Liderul UDMR a respins, astfel, ideea premierului independent, avansată acum ceva zile de preşedintele Traian Băsescu: “Avem ...
Liderul social democraţilor din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a anunţat, ieri, că PNL şi PSD au depus contestaţii la Curtea Constituţională a României (CCR) pe Legea Codului de Dialog Social şi Legea privind salariile profesorilor. Cele două formaţiuni critică modul prin care Guvernul şi-a asumat ...
Deputaţii au amânat de la vot legea privind eutanasierea câinilor maidanezi. Legea, care fusese avizată de Comisia pentru Administraţie din cadrul Camerei Deputaţilor, urmează să intre pe ordinea de zi săptămâna viitoare. În timp ce în Parlament se hotăra soarta câinilor fără stăpân, iubitorii de ...
Conducerea Camerei Deputaţilor şi-a dat acordul pentru participarea lotului de fotbal al Parlamentului la un turneu interparlamentar care se va desfăşura în zilele de 8 - 12 iunie 2011. Turneul este organizat de către Adunarea Naţională din Ungaria şi de către Comisia pentru sport şi turism şi au fost ...
Comisiile de învăţământ din Camera Deputaţilor şi Senat au amânat, ieri, dezbaterea situaţiei învăţământului din anul 2010 din cauza absenţei ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, care nu a dat curs invitaţiei comisiilor de resort pentru a lua parte la discuţii. Absenţa ministrului a fost ...
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, ieri, de înfiinţarea unei subcomisii parlamentare ce va monitoriza deciziile CEDO în privinţa României. Potrivit hotărârii Comisiei Juridice înaintate Biroului Permanent al Camerei, subcomisia “va informa Comisia Juridică asupra activităţii ...
A 13-A ASUMARE. Guvernul a înregistrat, ieri, a 13-a asumare în Parlament. Spre ghinionul dascălilor, cea de-a 13-a asumare în faţa Parlamentului a lui Boc şi compania este tocmai pe legea privind plafonarea salariilor din învăţământ în anul 2011. La pachet cu salarizarea profesorilor, Executivul şi-a mai ...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cea care ne-a învăţat să numărăm din 80 în 160, a declarat, vineri, că mărirea numărului de delegaţi la Convenţia PDL l-ar avantaja pe Emil Boc, deoarece s-ar ajunge la “inima partidului”, care îl simpatizează, iar ideea că Traian ...
Veniturile mizere ale zilierilor, care oricum abia le permit acestora supravieţuirea de la o zi la alta, vor fi impozitate. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul pentru promulgarea Legii privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, informează un comunicat de ...
Proiectul de lege privind disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost respins printr-un raport preliminar al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, urmând ca, săptămâna viitoare, să se întocmească un raport comun împreună cu membrii Comisiei de Administraţie. Raportul ...
Finalizarea raportului anual al Consiliului Concurenţei (CC), raport ale cărui concluzii au fost date ieri publicităţii, aduce cu sine şi soluţia pentru ieftinirea preţurilor carburanţilor pe piaţa românească! Soluţia este… concurenţa! \"Autorităţile statului trebuie să faciliteze intrarea pe ...
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, un proiect de hotărâre potrivit căruia preşedinţia Comisiei de buget, deţinută până în prezent de PSD, este atribuită grupului independenţilor, parlamentarii Opoziţiei neparticipând la vot, în semn de protest. Reprezentanţi Opoziţiei au reclamat faptul că niciun ...
Senatorii jurişti s-au declarat, ieri, de acord cu ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind derogarea de la legislaţia privind cvorumul CSM, astfel încât şedinţele să se poată desfăşura cu majoritatea celor prezenţi. Potrivit Guvernului, numărul actual al membrilor CSM în exerciţiul funcţiei este de ...
Deputaţii au aprobat ieri, cu 287 voturi pentru, două abţineri şi unul împotrivă, constituirea unei Comisii pentru afaceri europene, după ce şi Senatul şi-a înfiinţat propria comisie, iar cea comună, pe aceeaşi tematică, a fost desfiinţată. Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor, prin care este ...