Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire modificarea Regulamentului acestui for. El a afirmat că a invocat în sesizarea făcută la CCR faptul că prin modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor se ...
Deputatul PSD Florin Iordache rămâne președinte interimar al Camerei Deputaților până după alegerile parlamentare, au declarat marți pentru Mediafax surse din PSD. Decizia a fost luată după o ședință a Comitetului Executiv care a durat doar o oră. Victor Ponta a declarat marți ...
Camera Deputaților va lua act în ședința de luni după-amiază de vacantarea funcției de președinte al acestui for, a anunțat Marcel Ciolacu, secretar al Camerei Deputaţilor din partea PSD după ședința Biroului Permanent. "A venit o solicitare din partea Grupului PSD ca la prima şedinţă de ...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, pe articole, proiectul de hotărâre prin care este modificat regulamentul acestui for astfel încât Valeriu Zgonea să poată fi revocat din funcţia de preşedinte. Votul a avut loc după ce Valeriu Zgonea s-a retras de la prezidiu, precizând ...
Conducerea Baroului Bucureşti susţine că doar în societăţile organizate după modelul stalinist statul permite Parchetului să afle conţinutul convorbirilor dintre avocat şi client, solicitând celor implicaţi în adoptarea Legii Avocaţilor ca această confidenţialitate să fie respectată ...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va fi schimbat după alegerile locale. Anunțul a fost făcut, luni, de președintele PSD, Liviu Dragnea. „E puţin probabil ca Zgonea să fie revocat înainte de 5 iunie dintr-un motiv simplu - mulți deputaţi sunt implicaţi în campania ...
Copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că partidul susține modificarea regulamentului Camerei Deputaților și a precizat că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, trebuia să renunțe la funcție după ce i-a fost retras sprijinul politic, transmite corespondentul ...
Vizita ambasadorului SUA la cabinetul lui Valeriu Zgonea a complicat și mai mult situația, în urma tentativei de revocare a președintelui Camerei Deputaților. La fel și termenii elogioși ai oficialului american la adresa șefului Camerei. Între timp, aliații pe care se bazează PSD pentru a impune ...
După ce s-au tot agitat să-l demită de la conducerea Camerei Deputaților, social democrații au avut, într-un final, sorți de izbândă. Dar victoria lor nu se datorează modului în care (nu) și-au folosit cunoștințele juridice și administrative, ci... statutului parlamentarilor, potrivit ...
Pachetul de legi privind achiziţiile publice a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, premierul Dacian Cioloş şi membri ai guvernului fiind prezenţi la şedinţă. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel încât legile vor fi trimise preşedinteluui spre promulgare. Premierul ...
Social democrații au șanse minime de a-l schimba pe Valeriu Zgonea de la șefia Camerei Deputaților. Motivul: acesta a fost exclus din partid înainte de a fi demis din funcția de președinte al Camerei inferioare a Parlamentului. Vizat de revocare, Zgonea a profitat de chichițele regulamentului și de lipsa ...
Exclus din PSD și la numai un pas să fie debarcat de la șefia Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea își atacă foștii colegi de partid. Președintele Camerei inferioare a Parlamentului a declarat, miercuri, că unii dintre foștii săi colegi sunt mai preocupați de agenda personală decât de cea a ...
După excluderea din PSD, Valeriu Zgonea își va pierde, pe cale de consecință, și funcția deținută cu sprijinul partidului: președinte al Camerei Deputaților. În interiorul formațiunii se fac calcule pentru funcția de la Cameră și totul pornește de la faptul că respectiva poziție oferă ...
Aleșii locali mai au de așteptat până când vor afla dacă primesc sau nu pensii speciale. Asta deoarece liderul grupului senatorial PSD, Mihai Fofor, a cerut retrimiterea la comisii a legii privind pensiile aleşilor locali, plenul Senatului stabilind un termen de două săptămâni pentru ...
Deputatul PNL Mihai Voicu a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, după demisia lui Ludovic Orban, cu 195 de voturi "pentru" şi 14 "împotrivă", în sală fiind prezenţi 209 deputaţi. Partidul Naţional Liberal l-a propus pe deputatul Mihai Voicu pentru postul ...
Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, va participa luni la dezbaterea "Ora ministrului" din Camera Deputaților, la invitația parlamentarilor PSD. Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților au aprobat, miercuri, solicitarea grupului parlamentar al PSD ca la dezbaterea "Ora ...