Telegraf Online - tag: camera deputaţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre camera deputaţilor

Băsescu vine la Parlament numai dacă vrea
29 iunie 2010 Băsescu vine la Parlament numai dacă vrea

Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a cerut, în cadrul şedinţei de ieri a Birourilor Permanente ale Parlamentului, convocarea unei sesiuni extraordinare în cadrul căreia şeful statului să fie invitat în faţa plenului reunit pentru a prezenta un raport privind starea naţiunii. Preşedintele Camerei ...

Handicapul irecuperabil, neevaluat periodic
29 iunie 2010 Handicapul irecuperabil, neevaluat periodic

O propunere care prevede ca persoanele adulte cu handicap irecuperabil să nu mai fie supuse reevaluării periodice a trecut, ieri, de Senat, prin adoptare tacită. Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care ...

În ceasul al 13-lea!
26 iunie 2010 În ceasul al 13-lea!

În popor există o vorbă: „Mai bine mai târziu, decât niciodată!”. Aşa s-a întâmplat cu decizia Curţii Constituţionale... Tocmai în ceasul al 13-lea, adică atunci când nimeni nu mai spera, CCR salvează câteva milioane de pensionari de la o foamete cumplită. Din păcate, prin această ...

Se reduce asistenţa acordată de ambasade delegaţiilor româneşti
24 iunie 2010 Se reduce asistenţa acordată de ambasade delegaţiilor româneşti

Misiunile diplomatice ale României vor asigura preluarea de la aeroport şi deplasarea în ţara de destinaţie doar pentru delegaţiile conduse de preşedinţii celor două Camere şi de preşedinţii comisiilor de specialitate din Legislativ, din cauza măsurilor de reducere a cheltuielilor luate de MAE. Un ...

Noua Lege a Statutului funcţionarilor publici, adoptată
24 iunie 2010 Noua Lege a Statutului funcţionarilor publici, adoptată

Camera Deputaţilor (CD) a adoptat, ieri, Legea privind modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, eliminând din text prevederile declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională a României, după ce comisia de specialitate a întocmit un raport asupra articolelor ...

Solicitarea ca vicepreşedinţii să conducă plenul, respinsă
24 iunie 2010 Solicitarea ca vicepreşedinţii să conducă plenul, respinsă

Secretarul Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău, a anunţat, ieri, că Biroul Permanent a respins propunerea vicepreşedintelui Camerei Adrian Năstase, ca prezidarea şedinţelor de plen în absenţa preşedintelui forului, Robertei Anastase, să se facă prin rotaţie, de toţi vicepreşedinţii. Potrivit lui ...

Puterea a votat un titlu de lege pe o pagină goală
24 iunie 2010 Puterea a votat un titlu de lege pe o pagină goală

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri, înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind modalitatea de atribuire şi clarificare a proiectelor pentru acordarea fondurilor europene pe Măsura 3.2.2. a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2009-2010. În favoarea constituirii ...

Mai mulţi bani pentru vizitarea subsolului Parlamentului
24 iunie 2010 Mai mulţi bani pentru vizitarea subsolului Parlamentului

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, un memorandum prin care se aprobă tarifele pentru vizitarea unui segment din subsolul Palatului Parlamentului şi pentru panorama oraşului de pe acoperiş. În acest moment, Centrul Internaţional de Conferinţe derulează „turul standard“ de ...

Puteţi renunţa la contractele pentru mobil sau net oricând doriţi!
24 iunie 2010 Puteţi renunţa la contractele pentru mobil sau net oricând doriţi!

Potrivit unui legi avizată ieri de Camera Deputaţilor, clienţii firmelor de telefonie mobilă şi cablu nu vor mai plăti taxa de reziliere a contractelor, dacă aleg să renunţe la abonament înainte de termenul stabilit. Senatorii, susţinuţi de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, au elaborat o lege care ...

Noua lege a ANI, adoptată pe articole
23 iunie 2010 Noua lege a ANI, adoptată pe articole

Camera Deputaţilor a votat pe articole varianta reexaminată a Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, urmând ca votul final asupra legii retrimise la Parlament de preşedintele Băsescu să aibă loc mâine. Votul pe articole al noii legi ANI nu a fost precedat de ...

Nichita găseşte înţelegere pentru Teo Trandafir
23 iunie 2010 Nichita găseşte înţelegere pentru Teo Trandafir

Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor a decis luni, prin vot secret, să propună Biroului Permanent Naţional al partidului excluderea din PDL a deputaţilor Daniel Oajdea şi Teo Trandafir, în timp ce pentru Clement Negruţ se recomandă sancţionarea cu avertisment. Vicepreşedintele social democrat ...

Abuzurile “litorale” ale Elenei Udrea, blocate în Senat
22 iunie 2010 Abuzurile “litorale” ale Elenei Udrea, blocate în Senat

Din dorinţa de a-şi arăta muşchii ministeriali, Elena Udrea a promovat în primăvară o ordonanţă de urgenţă privind demolarea construcţiilor de pe litoral considerate ilegale, inclusiv cele aflate pe proprietate privată. Luna mai a fost una agitată în staţiunile de la malul mării, mare parte dintre ...

Un singur tip de declaraţii de avere
22 iunie 2010 Un singur tip de declaraţii de avere

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis ca demnitarii să completeze câte o singură declaraţie de avere şi interese, urmând ca, înainte de a fi publicate pe site-ul instituţiilor, să se anonimizeze datele cu caracter personal. Cu toate acestea, deputatul PDL Mihail Boldea, de exemplu, a pledat pentru ...

Moţiune simplă împotriva lui Berceanu
22 iunie 2010 Moţiune simplă împotriva lui Berceanu

Lideralii vor depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă îndreptată împotriva ministrului Transporturilor, Radu Berceanu. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PNL Mihai Voicu, care a precizat că moţiunea se va numi “Radu Berceanu, ministrul anti-transporturi şi pro-furt” ...

Punctul de pensie, stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale
22 iunie 2010 Punctul de pensie, stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a propus, ieri, un amendament la proiectul Legii sistemului unic de pensii care prevede că, pentru anul 2011, valoarea punctului de pensie se va stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor. Sebastian Vlădescu a arătat, într-o scrisoare ...

Ridzi poate vota, dar nu poate să-şi justifice acţiunile ministeriale
19 iunie 2010 Ridzi poate vota, dar nu poate să-şi justifice acţiunile ministeriale

Secretarul Camerei Mihai Voicu a propus în şedinţa Biroului Permanent de miercuri ca fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, să se prezinte la Comisia juridică pentru a fi audiată cu privire la percheziţia informatică a DNA, pe motiv că fostul ministru al Tineretului este aptă pentru acest lucru ...

1...193194195196197...324
12