Cameră video contrafăcută

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cameră video contrafăcută

Eveniment 17 August 2010 / 00:00 820 accesări

Echipele mixte formate din poliţişti şi jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi (GMJ) „Tomis” au dat, în ultimele trei zile, 36 de sancţiuni contravenţionale, din care opt avertismente scrise şi 28 amenzi, în valoare totală de 14.200 lei. Oamenii legii au constatat săvârşirea unei infracţiuni şi au dus la sediul Poliţiei 18 persoane pentru stabilirea identităţii lor. „Contravenţiile constatate se referă în general la tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice neamenajate, comerţul ambulant pe plajă sau în zona plajei, fără respectarea prevederilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al GMJ Constanţa, lt. Codrin Popoiu. Bărbatul care s-a ales cu dosar penal se numeşte Laurenţiu Paul Preda, de 26 ani, din comuna ialomiţeană Borăneşti. Potrivit jandarmilor, tânărul a fost depistat pe strada Tineretului, în apropierea magazinului „ABC”, din staţiunea Costineşti, oferind trecătorilor spre vânzare o cameră video inscripţionată cu marca Sony, care s-a dovedit a fi contrafăcută. Jandarmii i-au cerut documentele de provenienţă ale camerei, însă Preda nu a putut prezenta niciun act. El a declarat că a luat camera video de la un prieten pentru a o vinde. Laurenţiu Paul Preda este cercetat, în libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.



12