În viziunea oricărui părinte, grădinița este un loc primitor, vopsit în culori calde, special amenajat pentru copiii care merg să participe la activități educative. Nu la fel pot spune cele 20 de familii din Ion Corvin, care-și trimit copiii nu la grădiniță, ci în căminul cultural, deoarece clădirea grădiniței a fost închisă, în urmă cu un an, din cauză că stă să se prăbușească. Culmea ironiei, instituția destinată preșcolarilor are o vechime de doar 14 ani. „Cu toate că este o grădiniță relativ nouă, acum stă să cadă. Acoperișul s-a degradat în timp, apa s-a infiltrat în pereți, iar o parte din tavan a și căzut. De aceea am decis ca programele educative să se desfășoare în căminul cultural”, a spus viceprimarul Florin Doșcu. Edilul a afirmat că și-ar dori să dărâme grădinița, pentru a construi alta, însă problemele cu care se confruntă nu-i permit să ia aceste măsuri. „Bugetul local este foarte mic, și nu putem ridica o clădire nouă. În plus, nu pot iniția niciun proiect, deoarece am preluat temporar atribuțiile fostului primar Dumitru Nedea, al cărui mandat a încetat din cauza problemelor de sănătate”, a spus Doșcu. Cert este că preșcolarii vor începe noul an de învățământ tot în căminul cultural și probabil că vor mai avea de așteptat încă un an până când noul primar va găsi finanțare pentru construirea unei grădinițe.