Căminul Cultural, pregătit pentru inaugurare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vulturu

Căminul Cultural, pregătit pentru inaugurare

Administrație 01 Iulie 2013 / 00:00 431 accesări

Peste cel mult o săptămână, locuitorii comunei Vulturu se vor bucura de un Cămin Cultural complet reabilitat şi dotat cu echipamente pentru organizarea de manifestări cultural artistice. „Clădirea Căminului Cultural era în prag de prăbuşire, fiind construită în urmă cu aproximativ 100 de ani. Având în vedere starea avansată de degradare, în 2011 am luat decizia închiderii Căminului Cultural pentru a evita eventuale evenimente neplăcute. În anul 2012, clădirea a fost preluată de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) pentru a fi reabilitată. După finalizarea lucrărilor, cel mai probabil săptămâna viitoare, vom putea organiza mai multe evenimente pentru locuitorii din comună”, a declarat primarul comunei Vulturu, Eugen Berbec. Reabilitarea Căminului Cultural completează seria clădirilor redate în folosinţă. Dispensarul din comună a fost complet reabilitat şi dotat de CJC, astfel că, în prezent, acolo funcţionează un cabinet stomatologic şi două cabinete de medicină generală. Şcoala din comună este o altă clădire complet reabilitată, însă de această dată renovarea s-a făcut cu bani de la Banca Mondială.



12