În maximum două săptămîni vor fi finalizate lucrările de reabilitare a căminului cultural din satul Lanurile, comuna Bărăganu. Potrivit afirmaţiilor primarului Constantin Benţea, lucrările se află pe ultima sută de metri, muncitorii făcînd ultimele retuşuri la exterior, faianţare şi sistematizare a împrejurimilor. Reabilitarea căminului cultural a fost realizată prin programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), de reabilitare a căminelor culturale şi a dispensarelor din mediul rural. “Este incomensurabil ajutorul pe care l-a acordat CJC comunei Bărăganu şi satului Lanurile în special. Nu exista nici măcar o instalaţie electrică la căminul cultural şi clădirea era chiar pe jumătate dărîmată. Acum s-a schimbat radical aspectul comunei. Oamenii chiar glumesc spunînd că nu este satul în care ei trăiesc“, a declarat Benţea. Lucrări de reabilitare şi modernizare au fost efectuate pînă de curînd şi la şcoala generală din satul Lanurile, acesta fiind unul dintre proiectele prioritare pentru localitate. Şcoala generală era într-o stare avansată de deteriorare şi a necesitat reparaţii capitale. Prin urmare, au fost efectuate lucrări de schimbare a acoperişului, refacere a tencuielii, instalaţiei electrice şi duşumelelor. “Grupurile sanitare vor fi încălzite acum în sezonul rece, prevăzute cu gresie, apă curentă şi canalizare. Clădirea şcolii are acum şi centrală termică, pentru ca toate sălile de clasă să fie încălzite“, a mai spus Benţea. Edilul şef a mai spus că elevii din clasele I - IV şi preşcolarii beneficiază acum de condiţii optime de studiu. Potrivit afirmaţiilor primarului, lucrarea a fost finanţată cu bani din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC) şi cu cofinanţare din partea Consiliului Local. Clădirea şcolii are o vechime de peste 50 de ani şi nu a intrat niciodată într-un program de reabilitare. Singurele lucrări care s-au făcut la această unitate de învăţămînt au fost cele de igienizare anuală. “Expertiza tehnică făcută înainte de începerea lucrărilor a arătat că din această clădire nu puteau rămîne decît pereţii“, a mai spus Benţea.