Campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe”, în grădiniţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sănătate curată!

Campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe”, în grădiniţe

Social 10 Mai 2013 / 00:00 334 accesări

Peste 400 de grădiniţe din România şi aproximativ 1.500 din Polonia participă la campania \"5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe\", care promovează consumul de legume şi fructe de către copii, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Producătorilor de Sucuri. Acţiunea a fost lansată în luna martie şi se desfăşoară până în iulie 2013 şi este o parte a campaniilor naţionale de educare, realizate în Polonia şi România, al căror obiectiv este de a promova consumul adecvat de legume, fructe şi suc de fructe 100% în rândul adulţilor şi al copiilor. Programul pentru grădiniţe include materiale specifice pentru fiecare instituţie, certificate de participare şi un concurs artistic cu premii atractive. Potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), adulţii şi copiii ar trebui să mănânce zilnic cel puţin 400-500 g de fructe, împărţite în 5 porţii. Consumul potrivit este deosebit de important pentru creşterea copiilor, iar educaţia în acest domeniu ar trebui inclusă atât acasă, cât şi la grădiniţă - locuri în care copiii petrec mult timp, pentru învăţare şi joacă. “Sperăm că acţiunea noastră îi va stimula pe copii să-şi dorească mai multe legume, fructe şi suc de fructe 100%. Datorită materialelor noastre, copiii vor cunoaşte mai bine lumea porţiilor de legume şi fructe şi credem că le vor fi de folos profesorilor. Deci, să nu pierdem timpul şi să-i învăţăm cum să trăiască sănătos!”, a declarat Barbara Groele, secretarul general al KUPS (Uniunea Naţională a Producătorilor de Sucuri), organizator al campaniei din ambele ţări. Toate instituţiile participante vor primi materiale de instruire pentru cadrele didactice şi cărţi de colorat pentru copii. Cărţile pentru cei mici conţin jocuri, desene-jocuri şi puzzle-uri despre recomandările pentru un consum adecvat, bazate pe dieta cu legume, fructe şi suc de fructe 100%. De asemenea, grădiniţele vor primi afişe de promovare a programului şi broşuri educative pentru părinţi. În plus, toate grădiniţele înscrise pot participa la un concurs artistic, cu premii atractive pentru instituţiile câştigătoare şi pentru copii. Termenul de trimitere a lucrărilor de concurs este 24 mai 2013.

Taguri articol


12