Campania antiteroristă „Sinai 2018“ s-a soldat cu zeci de victime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campania antiteroristă „Sinai 2018“ s-a soldat cu zeci de victime

Externe 27 Februarie 2018 / 16:51 637 accesări

Campania antiteroristă "Sinai 2018", lansată recent, s-a soldat, până acum, cu trei ofiţeri ai armatei egiptene şi 11 militanţi ucişi, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al armatei, citat de Xinhua. "Trei ofiţeri ai armatei au fost ucişi şi alţi patru soldaţi răniţi în schimburi de focuri, în ultimele patru zile", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Tamer al-Refaay, într-un comunicat. "Forţele aeriene au distrus 20 de obiective folosite de elementele teroriste ca bază pentru lansarea atacurilor, precum şi două vehicule cu încărcătură explozivă", a adăugat el. Raidurile au vizat 185 de ţinte utilizate pentru adăpostirea teroriştilor şi ascunderea armelor, a mai spus el. De asemenea, 641 de militanţi au fost arestaţi, ridicând numărul celor deţinuţi la 2.235 de la începutul operaţiunii, a mai precizat purtătorul de cuvânt al armatei. De la lansarea operaţiunii "Sinai 2018" pe 9 februarie, zece militari au fost ucişi şi 13 răniţi, în timp ce numărul teroriştilor morţi a ajuns la 82.

Preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a ordonat forţelor armate în noiembrie să-i distrugă pe terorişti în termen de trei luni după un atac asupra unei moschei, în care au fost ucise peste 300 de persoane în oraşul Arish din Peninsula Sinai. Situată la frontiera cu Israelul şi Fâşia Gaza palestiniană, provincia egipteană Sinaiul de Nord a fost centrul atacurilor teroriste care au ucis sute de poliţişti şi soldaţi după destituirea de către armată a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi în iulie 2013, ca răspuns la proteste de masă. Atacurile s-au extins mai târziu, ajungând în alte provincii, inclusiv la Cairo, şi au început sa vizeze minoritatea coptă prin atentate cu bombă şi atacuri armate asupra unor biserici.



12