Campania de timorare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Campania de timorare

Eveniment 11 Septembrie 2012 / 00:00 410 accesări

Ieri, după cum a văzut toată lumea la ştiri, a sosit la Bucureşti o delegaţie din partea Comisiei de la Veneţia, adică acel organism european care verifică statul de drept, situaţia legislativă şi constituţionalitatea fiecărei ţări membră a UE. Este un fel de bazaconie birocratică, tipică snobismului politic european, necesară totuşi, căci are drept scop controlul principiilor democratice, mai exact aplicarea lor. După Comisia Europeană, ce funcţionează ca un fel de guvern al UE, şi după Comisia Juridică de la Bruxelles, care are rolul de Minister European de Justiţie, această Comisie îndeplineşte funcţia de Curte Constituţională a UE, însă poate fi la fel de subiectivă sau manipulată ca şi faimoasa noastră Curte autohtonă. Precizările pe care le-am făcut în această introducere sunt dedicate celor care nu cunosc detalii importante din organizarea administrativă a Uniunii Europene, iar statisticile noastre spun că peste 80% din populaţia României s-ar afla într-o asemenea situaţie! Mai trebuie să fac două sublinieri importante şi veţi înţelege imediat care este tâlcul lor. Comisia de la Veneţia are un rol exclusiv consultativ.

Buuun! Acum să o luăm de la capăt. Vizita începută ieri, ce continuă şi astăzi, a fost precedată de ceea ce Liviu Dragnea a numit foarte exact „campania de timorare” întreprinsă de Traian Băsescu şi camarila sa împotriva USL-ului. Locotenenţii preşedintelui până de curând suspendat au ieşit la rampă, în cursul weekend-ului trecut, pe la diferite televiziuni stipendiate de PDL, şi au demarat un fel de contraofensivă publică. Mai ales consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu s-a făcut o „porta-voce” a lui Traian Băsescu, încercând să explice problemele de imagine pe care România le are azi în lume, ca urmare a aşa-zisei „lovituri de stat”, şi făcând deopotrivă tentativa de a dovedi câtă „legitimitate” continuă să aibă şeful statului român. Cu vreo trei zile mai devreme, secretarul general al PSD fusese pus sub acuzaţie, după cum bine ştiţi, iar şeful CE, Jose Manuel Barroso, se lăudase în Parlamentul European că el şi cu Angela Merkel au salvat democraţia din România. Asta, după ce însuşi Traian Băsescu adresase mulţumiri forurilor internaţionale, ca domnitorii fanarioţi care, vorba lui Puiu Haşotti, mulţumeau Înaltei Porţi că nu fuseseră maziliţi.

Apogeul calculat al acestei campanii de timorare s-a petrecut însă duminica trecută, cu numai o zi înaintea începerii vizitei delegaţiei din partea Comisiei de la Veneţia, când şeful DNA, controversatul Daniel Morar, a apărut şi el în public, declarând că fraudele de la referendum ar putea atinge circa 15% dintre voturi, şi explicând, culmea ironiei, că în unele secţii de votare frecevenţa ar fi fost, în mod absurd, de un vot la 20 de secunde!

Care-va-să-zică, în 2009, la alegerile prezidenţiale, acelaşi Daniel Morar nu a avut vreo obiecţie, când s-a făcut calculul că la ambasada României de la Paris s-a votat o dată la 9 secunde, faptă penală ce l-a ridicat pe Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe, drept răsplată... E limpede că această campanie vizează alegerile generale de la toamnă, dar Băsescu îşi face iluzii!



12