Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut cu 1,3%, în octombrie, faţă de aceeaşi lună din 2011, a anunţat ieri Institutul Naţional de Statistică (INS). Creşteri importante au fost la transporturile aeriene (17,5%) şi pe apă (15,7%), la activităţile de arhitectură, inginerie şi analiză tehnică (5,6%) şi la transporturile prin conducte (3,1%). Comparativ cu luna precedentă, indicatorul a crescut cu 0,5%, în octombrie, pe fondul unui plus al activităţilor de editare (5,9%), telecomunicaţii (1,7%) şi publicitate şi studii de piaţă (0,3%), semne clare ale campaniei electorale care tocmai ce s-a încheiat. În intervalul ianuarie - octombrie, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate întreprinderilor a crescut cu 5%, faţă de aceeaşi perioadă din 2011. (P.N.)