Campania electorală a preşedintelui SUA a obţinut două mari premii în cadrul prestigiosului festival Cannes Lions, o premieră în istoria evenimentului, care nu a acordat niciodată pînă acum trofee unei campanii derulate din afara zonei de comunicare comercială. Votată în unanimitate de juriul festivalului de la Cannes Lions ca fiind cea mai bună campanie, Obama For America a cîştigat cele două mari premii la categoriile Titanium şi Integrated. Faptul că două mari premii ale celui mai important eveniment din industria publicităţii revin unei campanii din afara zonei comunicării comerciale, şi anume, unei campanii de marketing politic, constituie o premieră în industrie.
Dacă, în mod obişnuit, campaniile la servicii publice, categorie în care s-ar încadra generic demersul care i-a adus lui Barack Obama fotoliul prezidenţial, nu cîştigă niciodată Grand Prix-uri în cadrul Cannes Lions, în acest caz, regula consacrată a fost încălcată, campania rescriind normele comunicării. ”Este o campanie de brand”, a spus Prasoon Joshi, director de creaţie la agenţia McCann Erickson. ”Este pentru prima dată cînd consumatorii au creat în co-producţie cu cei care se ocupă de comunicare, un brand... şi asta este ceva ce industria comunicării nu poate ignora”. Pentru a cîştiga marele premiu în categoria Titanium, o campanie trebuie să se bazeze pe o idee provocatoare, care să revoluţioneze vechile premise şi să indice o nouă direcţie. ”Titanium celebrează proiectele de comunicare ce obligă industria să se oprească şi să se-şi redefinească direcţiile viitoare”, potrivit regulilor festivalului Cannes Lions.