Campania Globală pentru Educaţie, la Şcolala „N. Titulescu”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campania Globală pentru Educaţie, la Şcolala „N. Titulescu”

Social 13 Mai 2009 / 00:00 527 accesări

Elevii clasei a VIII-a B şi cadrele didactice ale Şcolii nr.6 ”Nicolae Titulescu” Constanţa au participat ieri, la Campania Globală pentru Educaţie, la „Lecţia de citire”, exprimîndu-şi sprijinul pentru milioanele de copii de pe mapamond, care sînt analfabeţi şi care au dreptul la o educaţie de calitate. Lecţia a fost moderată de prof. Mihaela Niculae şi s-a desfăşurat în biblioteca unităţii de învăţămînt, sub sloganul „Cărţi deschise, uşi deschise!”. Lecţia s-a înscris în cadrul mai larg al activităţilor derulate încă din luna martie la această clasă, sub coordonarea prof. Mihaela Niculae, şi a vizat conştientizarea necesităţii asigurării unei educaţii de calitate pentru toţi, inclusiv pentru cei provenind din categorii defavorizate (persoane cu nevoi speciale; copii din mediul rural ori din spaţii de conflict armat; persoane aparţinînd minorităţilor), indiferent de sex, mediu social, credinţe religioase.

Din păcate, în România, 53% dintre adolescenţii români au dificultăţi în a înţelege ceea ce citesc, arată un raport al Comisiei Europene; rata abandonului şcolar s-a triplat din anul 2000 pînă în anul 2007; peste 500.000 de români nu ştiu să scrie şi să citească. 76% dintre aceştia sînt din mediul rural. 70.000 de copii din ţara noastră sînt nevoiţi să muncească în loc să înveţe şi o treime dintre cei care muncesc pe stradă sînt analfabeţi, arată un raport al „Salvaţi copiii” România. Menţionăm că obiectivele Educaţiei pentru Toţi (Education for All) au fost stabilite la Dakar, în anul 2000, de 180 de ţări ale lumii, care s-au angajat să contribuie la realizarea acestora atît prin reglementări naţionale, cît şi prin cooperare internaţională. Între aceste 180 de ţări se află şi România. Cele şase Obiective ale Educaţiei pentru Toţi sînt: (1) extinderea educaţiei preşcolare; (2) asigurarea învăţămîntului obligatoriu gratuit pentru toţi copiii; (3) promovarea educaţiei continue şi a învăţării abilitaţilor de viaţă pentru tineri şi adulţi; (4) creşterea ratei de alfabetizare a adulţilor cu 50% la nivel global; (5) atingerea parităţii de gen şi (6) creşterea calităţii in educaţie.

La nivel mondial, evenimentul a fost organizat de către Global Campaign for Education (GCE), o coaliţie de organizaţii civice şi de caritate din toată lumea. În fiecare an, GCE organizează o Săptămînă de Acţiune Globală pentru a atrage atenţia publicului asupra situaţiei celor care pierd şansa pe care le-ar da-o educaţia în viaţă.



12