Campania naţională “Ziua Verde” are ca scop obişnuirea cetăţenilor cu colectarea separată a deşeurilor din echipamente electrice şi electronice (DEEE) pentru reciclarea acestora şi a demarat ieri în Capitală, urmînd să fie lansată ulterior şi în alte cinci oraşe din ţară, potrivit organizatorilor. Campania naţională este gestionată de două organizaţii specializate: Recolamp - care colectează şi reciclează deşeurile provenite din surse de iluminat uzate - şi Agenţia Română pentru Reciclare (RoRec) - responsabilă de gestionarea DEEE. Acestea beneficiază de sprijinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF). Prin acest program, consumatorii casnici se obişnuiesc, în primul rînd, să se comporte corect faţă de mediu prin reciclarea produselor uzate. O altă componentă a programului se referă la amenajarea “Colţului Verde” în lanţurile de retail unde consumatorii să se poată informa despre importanţa reciclării şi despre punctele de colectare din oraş. “Deşi sînt suficiente argumente în favoarea reciclării DEEE, în România, ideea de a colecta becuri, tuburi fluorescente, frigidere, casetofoane, calculatoare (sau orice alte echipamente electrice şi electronice) este foarte recentă şi nu este cunoscută suficient de către publicul consummator”, arată organizatorii. Cele două organizaţii non-profit Recolamp şi RoRec vor colabora cu autorităţile naţionale şi locale pentru extinderea campaniei “Ziua Verde” în alte cinci oraşe mari din ţară, printre care şi Constanţa (pe 2 august). În prezent, românii nu sînt familiarizaţi cu conceptul de depozitare separată a becurilor arse sau a aparatelor electrice sau electronice stricate, spre deosebire de ţările care au aderat mai de demult la UE, unde există o educaţie clară în acest sens.