GRATUITATE LA POSTURILE PUBLICE Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) se pregăteşte pentru alegeri. În şedinţa de ieri, CNA a analizat un proiect de Decizie privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European (PE). După ce l-au întors pe toate părţile, membrii CNA au adoptat proiectul cu unanimitate de voturi şi l-au publicat pe site-ul instituţiei, fiind supus dezbaterii publice. Potrivit documentului, candidaţii la alegerile pentru PE se vor putea exprima, contra cost, în emisiunile de promovare electorală şi în spoturile electorale difuzate de televiziunile şi radiourile private, dar vor avea acces gratuit la posturile publice. Evident că aceste apariţii, fie plătite, fie gratuite, nu vor avea loc oricând şi oricum. Ele se vor face numai în emisiuni de promovare electorală, de dezbatere şi în spoturi electorale. Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure în emisiunile respective reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea principiilor de echitate, echilibru şi imparţialitate. Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unei emisiuni electorale a unor fapte neadevărate beneficiază de drept la replică.
TARIFE NEGOCIATE Pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, campania electorală va începe pe 25 aprilie, ora 0.00, şi se va încheia pe 24 mai, ora 7.00. Există însă o serie de reguli pe care CNA le impune mass-media pentru perioada cu pricina. Tarifele unice vor fi stabilite în urma negocierilor desfăşurate cu reprezentanţii tuturor competitorilor electorali interesaţi şi vor fi făcute publice. Începând cu 48 de ore înainte de ziua votării şi până la închiderea urnelor, se interzice prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă. Cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor, este interzisă difuzarea emisiunilor şi a spoturilor electorale. Alegerile europarlamentare vor avea loc în 25 mai.