Campania pentru alegerile europarlamentare din 2014, a cărei primă fază a fost lansată ieri, la Strasbourg, va costa 16 milioane de euro. O treime din această sumă va fi alocată promovării temelor europene şi activităţii Parlamentului European prin intermediul social media. Campania, care se va desfăşura în toate cele 28 de state membre, va avea patru etape. Prima etapă a fost demarată ieri, prin prezentarea sloganului alegerilor: „Acţionează. Reacţionează. Decide”. Această fază îşi propune să explice noile puteri ale PE, stipulate în Tratatul de la Lisabona, şi modul în care acestea îi influenţează pe europeni. Faza a doua, care se va derula între octombrie 2013 şi februarie 2014, se va axa pe cinci teme principale - economia, calitatea vieţii, locurile de muncă, banii şi UE în lume. Faza a treia, campania electorală propriu-zisă, va începe în februarie. După alegeri (22-25 mai 2014), faza finală a campaniei de informare se va concentra pe noul PE, pe alegerea noului preşedinte al CE şi pe inaugurarea viitorului Executiv.
„Singurul mod de a legitima şi influenţa procesul de luare a deciziilor în UE este prin intermediul PE”, a declarat, în cadrul conferinţei de lansare a campaniei, Anni Podimata, unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Parlamentului European responsabili de comunicare. „Există percepţia că procesul de luare a deciziilor politice la nivelul UE pe durata crizei economice actuale nu a avut o legitimitate clară”, a mai spus Podimata, îndemnându-i pe cei peste 400 de milioane de europeni să voteze „pentru a oferi un mandat solid viitorului PE”. „Parlamentul European este camera cetăţenilor europeni - noi suntem vocea cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor la nivel UE”, a subliniat vicepreşedintele Othmar Karas.