Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a lansat ieri, la Vama Veche, o campanie de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri. Proiectul urmează să se deruleze până pe data de 31 august. Campania de prevenire şi de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri se numeşte „Fără riscuri în plus!". „Conceptul de reducere a riscurilor este o abordare de sănătate publică, ce se concentrează mai mult pe reducerea consecinţelor negative ale consumului de droguri decât pe abstinenţă. Contextul organizării campaniei este relevant din punctul de vedere al prevalenţei consumului de droguri la nivel naţional şi al studiilor referitoare la comportamentele vizând HIV şi hepatitele virale de tip B şi C în rândul consumatorilor de droguri injectabile", se menţionează într-un comunicat al ANA. Campania are ca obiective reducerea riscurilor asociate consumului de droguri în rândul tinerilor aflaţi pe litoral, promovarea serviciilor pentru tratamentul dependenţei de droguri şi promovarea conceptului de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, ca abordare de sănătate publică şi de destigmatizare a consumatorilor de droguri. Echipa de implementare va fi formată din medici, psihologi, asistenţi sociali şi jurişti, iar pe plajă va fi amplasat un cort ca punct fix de lucru de la care se va pleca pe teren, pe plajă şi terase, pentru a distribui pliante şi a discuta cu tinerii despre riscurile asociate consumului de droguri.