Ploile din ultima vreme au determinat creşterea substanţială a numărului de insecte. Asta ca să nu mai pomenim disconfortul generat de acestea în rândul locuitorilor. Prin urmare, de câteva zile, Primăria Medgidia a început acţiunile de dezinsecţie. Edilul Marian Iordache a declarat că dezinsecţia va fi continuată până la sfârşitul lunii august. „Tratamentul spaţiilor verzi va fi făcut noaptea, în linişte, pentru a nu deranja traficul rutier sau oamenii. Totuşi, cetăţenii nu au motiv de îngrijorare, întrucât substanţa folosită nu este nocivă pentru oameni. Vor fi făcute dezinsecţii în tot oraşul, pe o arie totală de 40 de hectare de spaţiu verde”, a declarat primarul. El a adăugat că în aceste zile are loc campania pentru combaterea omidei păroase. Acţiunea a început cu zona centrală şi va continua pe parcursul întregii săptămâni cu eradicarea omizilor din celelalte zone ale oraşului, precum şi în satele Valea Dacilor şi Remus Opreanu.