Sezonul estival, pe cât de frumos poate fi, pe atât de periculos poate deveni pentru oameni, deoarece oferă condiţii prielnice înmulţirii insectelor dăunătoare, precum păianjeni şi căpuşe. Aşadar, copiii care se joacă în spaţiile verzi din oraş pot fi muşcaţi de căpuşe, insecte care le pot transmite o boală gravă, precum borelioza. Acest lucru a intrat şi în atenţia autorităţilor locale din Medgidia, care au inclus dezinsecţia întregului oraş în planul lucrărilor de întreţinere a domeniului public.
DEZINSECŢIE TOTALĂ Primarul Marian Iordache a declarat că dezinsecţia a fost deja demarată şi că va fi continuată până la sfârşitul lunii august. „Am început dezinsecţia pe 3 iunie, în zona centrală, dar, din cauza condiţiilor meteorologice, a fost întreruptă. Procedurile vor fi reluate în întregul oraş în iulie şi august. Tratamentul spaţiilor verzi va fi făcut noaptea, în linişte, pentru a nu deranja traficul rutier sau oamenii. Totuşi, cetăţenii nu au motiv de îngrijorare, întrucât substanţa folosită nu este nocivă. Cu alte cuvinte, vor fi făcute dezinsecţii în tot oraşul, pe o arie totală de 40 de hectare de spaţiu verde”, a declarat edilul.