ONG Mare Nostrum, împreună cu Eco-Rom Ambalaje, anunţă lansarea unei noi campanii de colectare selectivă a deşeurilor pe litoralul românesc.
Campania de promovare şi conştientizare asupra necesităţii colectării selective a deşeurilor se va desfăşura pe Plaja Vadu, în zilele de 11, 18 şi 25 august, dar şi pe 1 septembrie. Potrivit Mare Nostrum, voluntarii vor împărţi saci special inscripţionaţi pentru colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje: hârtie, plastic, aluminiu şi sticlă. Aceste deşeuri trebuie depozitate de turişti într-un singur loc pe plajă, iar, la sfârşitul zilei, sacii vor fi ridicaţi de o firmă specializată şi transportaţi la un centru de reciclare. Prin demararea acestei campanii, cele două organizaţii doresc să aducă în atenţia turiştilor necesitatea colectării selective a deşeurilor, în vederea economisirii resurselor naturale existente. (O.M.)