Campanie de informare despre consumul de antibiotice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campanie de informare despre consumul de antibiotice

21 Noiembrie 2016 / 14:17 493 accesări

Ministerul Sănătăţii a lansat, luni, campania de informare ,,Nu-antibiotice la-ntâmplare”, pentru a limita tratamentele cu antibiotice care pot produce mutaţii ale bacteriilor, acestea devenind mult mai greu de combătut.

,,Lansăm această campanie pentru că este important ceea ce face fiecare dintre noi. Încercăm să ne adresăm astfel mai multor categorii, medicilor, pacienţilor, producătorilor. Încercăm să îi facem pe toţi să înţeleagă că pentru a conserva eficienţa antibioticelor acestea trebuie utilizate doar atunci când sunt necesare. Utilizate atunci când nu este nevoie de ele nu au cum să aibă eficienţa dorită, dar au riscuri foarte mari. Selectează germenii rezistenţi şi favorizează apariţia infecţiilor cu clostridium dificille”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a mai precizat că, în prezent, peste 600.000 de români apelează în fiecare zi la tratamente cu antibiotice, deşi mulţi dintre aceştia fie nu au nevoie de ele, fie medicii care le prescriu nu cunosc foarte bine protocoalele medicale.

Campania de informare ,,Nu-antibiotice la-ntâmplare” va consta în difuzarea unui clip de conştientizare a efectului pe care îl pot avea tratamentele necorespunzătoare şi în distribuirea a 50.000 de cutii asemănătoare cu cele de medicamente, dar care conţin sfaturi şi recomandări privind consumul de antibiotice.



12