Campanie de verificare a persoanelor juridice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPIT

Campanie de verificare a persoanelor juridice

Administrație 13 Decembrie 2011 / 00:00 2099 accesări

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa a demarat, începând din luna noiembrie, o amplă campanie de verificare pe teren a modului în care persoanele juridice din Constanţa respectă reglementările legale în vigoare cu privire la declararea şi plata taxei privind creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice. „Amintim contribuabililor persoane juridice că au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la deschiderea sau închiderea punctelor de lucru, precum şi în cazul modificărilor aduse statutului sau actului constitutiv să depună la ghişeele agenţiilor fiscale Declaraţia privind taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice“, a declarat directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun. Formularul privind „Declaraţia privind taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice“ poate fi descărcat de pe site-ul www.spit-ct.ro, secţiunea Formulare tipizate. Uzun a mai spus că depunerea peste termen, depunerea declaraţiilor cu informaţii eronate sau nedepunerea acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 960 lei, la 2.400 lei, în cazul persoanelor juridice. Totodată, ea a adăugat că aplicarea sancţiunii nu scuteşte contribuabilii de obligaţia de plată a taxei.



12