Au trecut deja trei săptămâni de la începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, iar numeroasele incidente la care ne așteptam cu toții în această perioadă se lasă așteptate. Din fericire, războaiele politice au loc mai mult la TV, conform spuselor ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, care a afirmat că, în această bătălie pentru Cotroceni, au avut loc mai puține incidente decât în campania pentru alegerile prezidențiale din 2009. Potrivit ministrului, dacă la jumătatea confruntării din urmă cu cinci ani au fost înregistrate, la nivel naţional, 429 de incidente, anul acesta au fost sesizate doar 99. Ministrul Gabriel Oprea a precizat că, până în momentul de față, au fost aplicate doar 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.700 de lei, în special pentru distrugerea, murdărirea afișelor sau postarea lor în alte locuri decât cele autorizate, fără acordul scris al proprietarilor. „În urma investigaţiilor efectuate până în prezent, 10 persoane sunt cercetate, fără să fi fost necesară reţinerea sau arestarea lor. Principala concluzie privind modul în care a decurs campania electorală, până acum, este că nu au existat evenimente violente sau care să fi tulburat grav ordinea publică”, a conchis Oprea.