PSD a semnat, ieri, un acord de colaborare ideologică, legislativă, electorală, socială şi în perspectiva unei viitoare exercitări a guvernării de către formaţiunea social-democrată cu CNSLR-Frăţia, prin care se angajează să desemneze un reprezentant al confederaţiei în calitate de vicepreşedinte al ...
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, i-a atacat dur, ieri, pe liderii PD-L Emil Boc şi Theodor Stolojan, atrăgînd atenţia că \"adevăraţii liberali sînt în PNL, şi nu în PD-L\": \"Vreau să dau o replică celor două personaje jalnice de pe scena politică. Este vorba despre Stolojan şi Boc, care ...
Preşedintele şi directorul general al Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat ieri că este liberal şi că va sponsoriza în campanie oameni cu viziune liberală şi care îi sînt \"simpatici\", iar persoanele care îi sînt simpatice ţin de domeniul personal. El a ţinut să sublinieze că este liberal, „prin ...
Scandal cu cîntec la poarta PC Constanţa! Preşedintele Uniunii Turce Musulmane din România (UTMR), Metin Cerchez, i-a acuzat ieri, la scenă deschisă, pe conservatorii constănţeni, de faptul că doresc să folosească “metode meschine” pentru a-şi face campanie electorală. “De trei ...
Executivul a aprobat, la începutul lunii martie, prima rectificare a bugetului de stat pentru 2008, prin care bugetul Ministerului Educaţiei a fost redus cu 200 de milioane de lei. Şeful Departamentului de Educaţie din PSD, Ana Birchall, a anunţat, ieri, că a dat în judecată Guvernul, prin Ministerul ...
Voturile suporterilor stelişti din întreaga ţară au intrat în joc înainte de campania electorală. Ieri, arbitrul Alexandru Deaconu, a cărui prestaţie la derby-ul Rapid - Steaua a născut numeroase controverse, a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Sportiv Clasa a III-a, alături de alte ...
Delegaţia Reprezentanţilor, for de decizie al Acţiunii Populare (AP), a aprobat fuziunea cu PNL, urmînd ca, la jumătatea lunii aprilie, să aibă loc Congresul care să valideze această decizie. Delegaţi ai tuturor organizaţiilor locale ale AP din toate judeţele au apreciat că această fuziune este o ...
Preocuparea de bază a prezidentului este de a poza tot timpul în... victimă! Îi place la nebunie să fie imortalizat cînd se tăvăleşte pe jos, ca şi cum forţe oculte l-ar buşi bine de caldarîmul patriei. În materie de pozat în victimă, se dă în vînt după scenariile în care, chipurile, oligarhii ...
Liberalii s-au reunit ieri, la Vila Lac 1, în şedinţa Delegaţiei Permanente (DP), pentru a discuta strategia PNL privind alegerile locale, pentru a valida candidaţii pentru primăriile reşedinţelor de judeţ şi pentru consiliile judeţene şi pentru a aproba fuziunea cu AP. La finalul şedinţei ...
De cîte ori apare un domn cu cravată, se stîrnesc cîinii în mahalaua electorală. Hau-hau! Alţii sapă în pădurea Comorova, căutînd cu sudoarea frunţii cadavrul Elodiei, singurul simbol electoral care ar aduce favoritului victoria deplină în alegerile locale din zonă. Hau-hauuuuu! De unde aţi răsărit ...
Potrivit celui mai recent sondaj Gallup, Barack Obama a trecut în faţa rivalei sale, Hillary Clinton, cu 48% din preferinţele electoratului faţă de 45% pentru senatorul de New York. Ambii au recuperat distanţa faţă de republicanul John McCain, care mai deţine în continuare un uşor avantaj de 46% la 44% ...
Liderul pedelist de la Constanţa, Stelian Duţu, l-a acuzat sîmbătă, într-o conferinţă de presă, pe Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, că ar face campanie electorală în favoarea PSD. Duţu susţine că, de cîteva zile, ÎPS Teodosie ar chema sistematic primari care au plecat din PSD ...
În plină campanie electorală, senatorul democrat de culoare Barack Obama este omului momentului peste Ocean. Guvernatorul statului New Mexico, Bill Richardson, şi-a exprimat public sprijinul, vineri, pentru senatorul Barack Obama, în cursa pentru învestitura democrată la alegerile prezidenţiale din SUA ...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat vineri, după şedinţa Departamentului de politici sociale al partidului, că social-democraţii au analizat o serie de măsuri pe care intenţionează să le propună. Potrivit lui Năstase, printre proiectele discutate în şedinţă se ...
Şucărit pe ziarişti, prezidentul ameninţă cu replici pe măsura tuturor “găozarilor” din presă. Dreptaciul la replică şuieră ameninţător la adresa celor care îndrăznesc să-l critice pe el şi pe conducătoarea tineretului revoluţionar din PD-L. Dreptaciul a ieşit din nou la bătaie şi ne ...
Cu fiecare zi care trece, bătălia politică pentru Primăria municipiului Medgidia se acutizează. Lupta dintre actualul primar democrat, Dumitru Moinescu, şi candidatul PNL la funcţia de primar, consilierul local Marian Iordache, şi-a consumat un nou act în şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Local ...