Ca reacţie la circulara semnată de liderul democrat Emil Boc prezentată de PC, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că PD îşi propune să cîştige referendumul cu orice preţ, folosind toate mijloacele legale sau nelegale. Premierul a precizat că indicaţiile de acest gen, care se dau prefecţilor ...
Vicepreşedintele PNL, senatorul Norica Nicolai, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele suspendat a avut o influenţă activă în justiţie: „Traian Băsescu s-a schimbat. Lucrurile nu au mai stat la nivelul declaraţiilor şi intenţiilor din campania electorală. Dimpotrivă, în ...
Directorul de campanie al PNL pentru referendumul din 19 mai, Ludovic Orban, a declarat ieri că preşedintele suspendat "reprezintă principala frînă în dezvoltarea economică a României", toate acţiunile sale fiind împotriva mediului privat, împotriva oamenilor de afaceri. El a apreciat că "timp de patru ...
Preşedintele suspendat a ameninţat, duminică, la Constanţa, că după referendum va cere demisia celor 322 de parlamentari care au votat suspendarea sa. Ieri, după şedinţa Biroului Politic Central al PNL, vicepreşedintele liberal Teodor Meleşcanu a apreciat că declaraţia lui Băsescu reprezintă „o ...
Preşedintele francez a asistat ca simplu spectator discret la ultimele ore a ceea ce va marca pentru el sfîrşitul a peste 40 de ani de carieră politică, în timpul căreia a desfăşurat nenumărate bătălii electorale. Jacques Chirac, în vîrstă de 74 de ani, va părăsi în 16 mai, data oficială a ...
Ministrul de Externe Adrian Cioroianu i-a adresat o scrisoare deschisă lui Traian Băsescu. În misiva sa, Cioroianu spune că şi-ar dori ca ministerul pe care îl conduce să nu fie implicat în campania electorală personală a niciunui cetăţean român, referindu-se la sprijinul acordat de minister pentru ...
Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban a participat, joi seară, la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Constanţa, unde a pus la punct strategia partidului pentru campania electorală privind referendumul din 19 mai. La finele şedinţei, Orban a declarat: “Simt că a crescut tensiunea organizaţiei. Sînt ...
O dezbatere televizată virulentă a avut loc, miercuri seară, între Segolene Royal şi Nicolas Sarkozy, reprezentanta socialiştilor francezi acuzîndu-l pe candidatul de dreapta de “imoralitate politică”, iar acesta din urmă reproşîndu-i “pierderea cumpătului”. După ce Sarkozy a ...
În plină campanie electorală, ziaristul american Carl Bernstein urmează să publice o nouă carte, de această dată un portret inedit al lui Hillary Clinton, care prezintă o serie de diferenţe faţă de versiunea oficială a biografiei acesteia. Cunoscut pentru dezvăluirile despre cazul Watergate, ziaristul a ...
Ministrul pentru IMM-uri, Ovidiu Silaghi, a fost prezent, sîmbătă, la lucrările Delegaţiei Permanente a tineretului liberal. El a atras atenţia că, potrivit Uniunii Europene, atît timp cît România are un guvern funcţional, nu se află în criza politică: "Este criza sfinţiei-sale Băsescu, care este ...
Sala mare a Prefecturii a găzduit, vineri, prima şedinţă de instruire a primarilor şi secretarilor din unităţile administrativ - teritoriale din judeţul Constanţa, pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 privind demiterea preşedintelui Romaniei, Traian Băsescu ...
Sînt politicieni care au găsit soluţia salvatoare pentru a-şi respecta promisiunile făcute în campania electorală. Sesizînd că românul se mulţumeşte cu puţin, politicienii în cauză s-au învăţat să le dea doar mîna! O strîngere tovărăşească de mînă, spun ei, face cît o creştere ...
Senatorul PSD de Constanţa, Cristian Diaconescu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că România se află într-o situaţie politică foarte delicată, ca urmare a crizei politice pe care o traversează, subliniind că modul în care se vor comporta politicienii în perioada dinaintea ...
Campania pentru alegerile prezidenţiale din Franţa a început oficial luni, la miezul-nopţii, moment din care sînt permise afişajul pe panourile instalate în faţa celor 85.000 de secţii de vot şi difuzarea clipurilor audio şi video ale celor 12 candidaţi. Campania electorală oficială, care asigură acces ...
De la invective şi ameninţări, campania electorală din Franţa devine cu fiecare zi tot mai disputată. "Iresponsabil", "mincinos", "ticălos" sînt invectivele ce domină campania, o situaţie de care liderul de extremă dreapta Jean-Marie Le Pen susţine că va profita. În apropierea scrutinului din 22 aprilie ...
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu: „A fost un discurs lansat într-o zonă largă a populaţiei. Traian Băsescu a încercat să disocieze între clasa politică şi cetăţeni, de partea cărora s-a plasat. Este un gen de retorică pe care Traian Băsescu l-a mai exersat şi în ...