Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, a iniţiat o campanie antidrog, care îşi propune să atragă atenţia asupra fenomenului de carăuşie - transportul de droguri peste hotare. Acest fenomen a cunoscut, în ultima perioadă, o amploare alarmantă, în prezent un număr mare de cetăţeni români fiind deţinuţi în închisori din alte state ca urmare a transportării unor substanţe înscrise în categoria drogurilor. Demarată sub titlul „Drogurile îţi schimbă destinaţia”, campania de conştientizare atrage atenţia asupra riscurilor pe care le implică transportul de droguri, prin informarea publicului larg despre aspecte mai puţin cunoscute din legislaţia unor ţări ca Brunei, Malaezia, China, Turcia sau Peru. MAE atenţionează, prin intermediul acestei campanii, că, în multe ţări, deţinerea unor cantităţi mici de substanţe încadrate în categoria drogurilor poate reprezenta, de fapt, transport de droguri, fapt ce va atrage, în cazul arestării, o pedeapsă corespunzătoare. Această prevedere este valabilă pentru toate categoriile de droguri, inclusiv pentru cele făcând parte din aşa-zisa categorie a drogurilor uşoare, aspect necunoscut marii majorităţi a publicului, care este, în general, mai familiarizat cu legislaţia europeană în materie de droguri, mai permisivă. Un alt aspect asupra căruia MAE doreşte să atragă atenţia este acela că există o listă care cuprinde 32 de ţări în care pentru infracţiunile legate de droguri se aplică pedeapsa cu moartea. Campania este astfel gândită încât să aibă impact asupra tuturor categoriilor de public, informaţiile prezentate fiind de ordin general, dar profilul „victimei”, în cazul fenomenului de cărăuşie de droguri, este acela al unui tânăr cu vârsta cuprinsă între 20 şi 27 de ani, provenit dintr-o familie dezorganizată, cu studii puţine sau întrerupte, fără un loc de muncă stabil sau, în cel mai bun caz, prost plătit.